„Logodnicul din ciorap”, a doua premieră a lunii la Bacău
Actorii băcăuani pun la cale o nouă premieră pentru „scîndura” Teatrului „Bacovia”. După „Proștii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, în regia lui Ion Sapdaru, a sosit vremea dramaturgul Viorel Savin să revină în atenția publicului băcăuan. De această dată, cu una dintre piesele sale recente, „Logodnicul din ciorap”, care va avea premiera pe scena mare a Teatrului „Bacovia, duminică, 1 octombrie. Subiectul este unul simplu. E vorba de omul care se zbate o viață întreagă să demonstreze că este „cineva”, vreme în care ceilalți sînt convinși că el este, de fapt, cu totul și cu totul „altcineva”…! Distribuția piesei, regizată de Geo Balint, dă toate motivele pentru a ne aștepta o comedie la care să nu fie spectator fără zîmbet pe buze: Florin Zăncescu, Doina Iacob, Nina Ionescu, Luiza Sarivan, Despina Prisecaru, Corina Goranda, Dana Olariu, Nela Zare și Ion Goranda. Evenimentul de la sfîrșitul acestei săptămîni va consemna și o întreită sărbătoare. „Cu ocazia acestei premiere, actorul Florin Zăncescu va serba aniversarea a 50 de ani de viață și 25 de carieră actoricească, iar dramaturgul Viorel Savin, 65 de ani de viață”, ne-a explicat regizorul Geo Balint. (Ionuț BARBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.