Neglijență criminală

Administrator

Virușii din spitale atacă „la bisturiu”

• asistentele se plîng că acele de seringă folosite le pot înțepa, pătrunzînd prin pereții de carton ai recipientelor în care sînt adunate n unele afirmă că s-a întîmplat ca infirmiera care transporta cutiile cu deșeuri să fie înțepate n cutiile sînt prea mari, astfel că pînă ajung să fie umplute trec mai multe zile decît prevăd normele sanitare n conducerea spitalului promite înlocuirea lor cu altele, din material plastic, mult mai rezistent

Pericolul de contaminare cu diverse boli grave planează asupra personalului medical din spitale. Dintre cele trei tipuri de cutii în care se colectează deșeurile rezultate din activitatea medicală a Spitalului Județean de Urgență (SJU), tocmai cel care ar trebui să asigure o siguranță totală privind evitarea pericolului de contaminare a celor care îl manipulează nu corespunde acestei condiții. Cei care folosesc tipul de cutie în care se pun toate deșeurile înțepătoare și tăietoare folosite (ace de seringă, bisturie etc.) trebuie să aibă mare grijă ca acestea să nu pătrundă prin pereți recipientului.
în urmă cu o săptămînă, în timpul unui control întreprins în mai multe secții ale spitalului de către Inspecția Sanitară de Stat, acțiune la care am fost martori, atît asistentele cît și infirmierele s-au plîns că recipientul în care trebuie să adune deșeurile periculoase nu prezintă siguranță totală. „în timpul manipulării, acele pot să iasă prin peretele cutiei. S-a întîmplat ca infirmiera care o transporta la incinerator să fie înțepată la picior. Noi am solicitat cutii din alt material, care să nu poată fi înțepat ori tăiat, dar ni s-a spus că nu sînt fonduri. Parcă aceasta ar fi treaba noastră”, ne-au spus mai multe asistente de la una dintre secțiile cu profil chirurgical. La rîndul ei, asistenta Lucreția Ungureanu, care îi ține locul asistentei șefe de la secția Chirurgie Plastică, consideră: „Cutiile sînt destul de rezistente. Totuși, acele pot să iasă prin ele, dacă nu se lucrează cu atenție. Cu grijă, este posibilă evitarea acestui lucru”. Alte asistente, din aceeași secție, afirmă, însă, că riscul există. „Cutiile sînt prea mari. Durează și patru zile pînă le umplem. Și ca să le umplem trebuie să punem multe deșeuri, astfel că asupra celor de dedesubt apasă o greutate destul de mare. Eu am lucrat în Italia și acolo astfel de deșeuri se colectează în cutii din plastic extrem de rezistent, prin care nu intră acul”, ne-a spus una dintre asistente. Ele mai reclamă și că, din cauza greutății, mînerele cutiei, fabricate din același carton, de multe ori se rup, încît pînă la cărucior ea trebuie purtată în brațe.

De la conducerea spitalului, doar promisiuni

în timpul controlului, doctorița Dana Marcu, șefa Inspecției Sanitare de Stat, a luat legătura cu directorul de îngrijiri medicale al spitalului, care a promis că recipientele vor fi înlocuite cu altele, din plastic. A trecut o săptămînă, dar situația a rămas neschimbată. Pusă în fața celor sesizate de cadrele sanitare, Natalia Jicmon, directorul de îngrijiri medicale, ne-a declarat: „Ne-au semnalat și nouă. Vom renegocia contractul cu furnizorul care ne aduce cutiile colectoare. Există disponibilitate din partea lui. Pentru deșeurile tăietoare și înțepătoare vom cere cutii din material mult mai rezistent. Vom solicita și cutii mai mici. Pentru că în secție nu este permisă ținerea deșeurilor decît 48 de ore. Noi am stabilit deja necesarul pe fiecare categorie de cutie. Urmează ca în cîteva zile firma furnizoare să vină la negocieri”. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.