Revizuirea și modificarea radicală a sistemului juridic al proprietății, după decembrie ’89, au făcut ca retrocedarea vechilor proprietăți din Slănic Moldovei să bată pasul pe loc timp de aproape 17 ani. Rezultatul a fost degradarea a numeroase vile ce se aflaseră în proprietatea vechii întreprinderi balneare și în circuitul turistic al stațiunii și a căror reabilitare tehnico-arhitecturală a fost, practic, imposibilă. Prin reglementările și modificările aduse, în luna august a.c., Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, situația se pare că a reintrat pe un făgaș normal. în baza noilor prevederi, Consiliul Local a inițiat o serie de măsuri care-i obligă pe deținătorii de vile să întreprindă lucrări de întreținere a acestora. Cei care nu se vor conforma se vor putea vedea în situația de a suporta costul lucrărilor de demolare efectuate pe banii Primăriei. Programul „Demolarea” include cele 10 vile aflate în stadii avansate de depreciere, primele pe listă fiind „Gladiola” și „Ursulețul” – la care utilajele au intervenit deja. „Pentru alte trei vile, respectiv Păltiniș, Miorița și Primăverii, proprietarilor li s-au adresat somații ultimative privind obligativitatea refacerii fațadelor. Ultimele cinci vile aflate pe lista noastră – Căprioara, Bradul, Vulturul, Ghiocelul și Privighetoarea, care sînt în pericol de prăbușire din cauza structurilor de lemn putrezite – vor fi demolate, la rîndul lor, pînă la 1 decembrie a.c., astfel că orașul va fi «curățat» de vestigiile ce pun în pericol integritatea trecătorilor”, ne-a declarat Valentin Chiriac, de la compartimentul de Urbanism al Primăriei. (Romulus Dan BUSNEA) li s-au adresat somații u
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.