Finanțări pentru firmele din industria alimentară

Administrator

Compania Pegas Sisteme de Management a anunțat că acordă consultanță pentru obținerea unui sprijin financiar de la bugetul de stat în Programul de Creștere a Competitivității Produselor Agroalimentare, prin intermediul programului propriu de consultanță în obținerea de finanțări, ACCES.
Sprijinul financiar, în cadrul Sistemului de Susținere și Promovare a Exportului – Programul de Creștere a Competitivității Produselor Agroalimentare se acordă agenților economici din industria alimentară și oferă posibilitatea de accesare a fondurilor nerambursabile de la bugetul de stat. „Obiectivul principal al acestui program – spune Nicu Tomulețiu, PR Manager al companiei – este realizarea unui număr cît mai mare de produse alimentare competitive pe piața externă, în fapt creșterea exporturilor de produse alimentare. Finanțarea obținută poate fi folosită pentru aplicarea și certificarea sistemelor de management al calității sau a sistemelor de management de mediu, dotarea sau amenajarea laboratoarelor de testare și etalonare, precum și acreditarea acestora, după caz, și înregistrarea și protejarea pe piața externă a mărcilor, brevetelor de invenție, a desenelor și modelelor industriale românești”. Prin programul de consultanță ACCES se oferă asistență pentru obținerea informațiilor despre sursele de finanțare, realizarea unei evaluări prealabile a eligibilității proiectului, identificarea sursei de finanțare optime pornind de la nevoile solicitantului, elaborarea documentației complete pentru obținerea finanțării și aplicarea, monitorizarea și evaluarea proiectului după obținerea finanțării. Pegas Sisteme de Management este o companie de consultanță în management și obținere de finanțări înființată la Tîrgu Mureș în anul 2000 și are un punct de lucru și în Piatra Neamț. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.