Peste o sută de specii de ciuperci de toate soiurile, care trăiesc în județul Bacău, mai pot fi admirate doar astăzi în cadrul unei expoziții inedite deschisă la „Vivariul” din Bacău. Ajunsă la cea de-a III-a ediție, expoziția „Ciupercile – un miracol al naturii vii”, oferă publicului băcăuan ocazia de a vedea pe viu cum arată ciupercile comestibile și cele dăunătoare ce cresc pe teritoriul județului și nu numai. Culese de muzeografii și specialiștii băcăuani din toate colțurile județului, exponatele oferă ocazia inedită de a vedea cîteva din miracolele naturii. La loc de cinste se află ghebele, ciupercile sezonului, pe care le puteți admira în compania altor „surori”, foarte asemănătoare, dar deloc la fel de gustoase. „Facem cunoscut publicului băcăuan acest mare patrimoniu existent în județ și avertizăm foarte serios ca numai cunoscătorii să se hazardeze spre a valorifica ciupercile comestibile. Să nu se încerce o acțiune temerară spre consumul ciupercilor pentru că nu există scăpare. O singură ciupercă otrăvită într-o oală plină cu ciuperci comestibile poate fi fatală pentru cei care le consumă”, a declarat prof. univ. dr. Neculai Barabaș, directorul Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”. Specialiștii au mai făcut un apel ca aceste viețuitoare să nu fie distruse chiar dacă sînt sau nu folositoare pentru oameni. „Distrugerea lor periclitează un patrimoniu extrem de important al țării noastre”, a mai spus directorul Barabaș. în cadrul aceleiași expoziții, în vitrinele din holul mare al „Vivariului” pot fi văzute „Fructele de pădure”. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.