Eduard ADAM
Poate pe asta n-o știați, însă vă informăm noi că printre actualii liberali care conduc astăzi orașul mai există un incompatibil: nimeni altul decît viceprimarul Constantin Scripăț. După ce arătam, în urmă cu vreo două săptămîni, că alesul local, tot din PNL, Petru Plăcintă a ajuns într-o situație de incompatibilitate, am descoperit, mai nou, că și vicele Scripăț se scaldă în aceleași ape. Petru Plăcintă a ajuns în mijlocul scandalului pentru că este acționar, alături de copii, la Cybernet. Care firmă a încheiat un contract cu Primăria, un lucru care l-a adus pe Plăcintă într-o crasă nepotrivire de funcții. Alesul a motivat că n-a știut, că el e strateg în firmă și nu urmărește derularea contractelor. Un lucru pe care-l putem crede, însă legea-i lege și trebuie respectată.
La viceprimarul Scripăț, însă, problemele par și mai clare. El este, din 2001, adică de vreo cinci ani, administrator la o firmă. Nu știu dacă respectivul SRL a făcut vreun business cu municipalitatea pe care o conduce taman el și, de fapt, nici nu mai contează. Dar e lesne – fiindcă o spune tot legea -, că Scripăț n-avea voie să fie administrator la firma cu pricina. Cel puțin, din momentul în care a devenit viceprimar. Și, totuși, a avut această calitate, fără să-l deranjeze cîtuși de puțin, pînă acum o săptămînă. Cînd, zice același viceprimar, ar fi făcut notificare la Registrul Comerțului, să fie schimbat din funcția de administrator. De ce n-a făcut-o pînă acum? Bună întrebare, mai ales că Scripăț a fost ales viceprimar de prin 2005, așa că avea tot timpul. Dar nu s-a obosit, fiindcă a văzut că merge. Și mai e un lucru demn de remarcat: deși Constantin Scripăț susține că a cerut la Registrul Comerțului să fie schimbat din funcția de administrator, pînă ieri nu fusese operată nici o modificare. Cu alte cuvinte, era în continuare în societate, dar și viceprimar.
Ceea ce șochează în toată povestea asta este că, deși s-a tot scris în ultima vreme despre afacerile cel puțin dubioase pe care le fac oamenii noului regim, de „cumetriile” care nu se mai termină cînd vine vorba de bani publici, de incompatibilități, aleșii noștri nici măcar nu se sinchisesc să intre în legalitate. Par că trăiesc într-o altă lume, ori sînt convinși că sînt mai presus de lege.
Ceea ce e de-a dreptul scadalos este că, cel puțin pînă acum, prefectul Gabriel Berca n-a luat atitudine. Avem, de ceva vreme, cazul Plăcintă. Nu mi-aduc aminte să fi auzit, în mod oficial, ca cineva de la Prefectură să fi cerut printr-o adresă lămurirea situației. Avem, acum, un nou caz. Atît prefectul, cît și secretarul municipiului Bacău, Ovidiu Popovici, nu mișcă un deget fără sesizare scrisă. O s-o facem noi, nu ca ziariști, ci ca simpli cetățeni. Abia atunci o să vreau să văd cît de operativi, dar mai ales imparțiali vor fi cei care trebuie să garanteze respectarea legii.la Prefectură să fi cerut printr-o adresă lă
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.