De la lume adunate

Eternul feminin, eternul masculin

*… sau despre iubire, dragoste și amor…

Mare bucluc între femei și bărbați cu iubirea, dragostea și amorul, bai mare, de aceea și revenim la această temă, esențială pentru pacea și războiul (oarecum pașnic) dintre sexe (de cînd bunul Dumnezeu a rupt-o pe Eva din coasta lui Adam, așadar nu invers, să fim bine înțeleși, doamnelor!…).
După ce „homo sapiens/ eroticus” s-a îmbătat cu apă rece și sifon
( # iubirea) și după ce s-a amețit și otrăvit cu bere sau tulburel (# dragostea) o dă înțelept și gospodărește pe țuică bătrînă, tării scoțiene și vinuri vechi (egal amorul)!
Femeile sînt amatoare de iubire, pe cînd bărbații serioși cultivă amorul; apa și sifonul potolesc setea, vinurile vechi și tăriile o întețesc… alegeți! Iubirea e suavă, delicată, sinceră, platonică, idealistă; dragostea-i focoasă, fierbinte, oarbă, tiranică, se face și cu de-a sila, fiind prin excelență materialistă (unde-i puțină lesne-i a căuta pricină!); amorul, e-hei, amorul este liber, pribeag, total, sănătos, șturlubatec, mascat, dar și… ghebos!
Iubirea-i cam numai a ființei iubite, dragostea e mai pe din doi, în vreme ce amorul nici el nu știe al cui e…
Nu agreăm „dragostea de fată mare” (care-i cam chioară), preferăm „dragostea oltenească” (măcar știi pe ce dai banii și… Dumnezeu să te ferească!); jurămîntul iubirii poate fi trădat (că-i scris pe flori de crin…); jurămîntul amorului nu există (că amorul e oarecum în afara legilor scrise, noroc cu cele nescrise…); în dragoste s-ar putea vorbi totuși de un jurămînt, dar el nu e niciodată trădat ori încălcat, el moare prin lentă epuizare…
Din infernul iubirii ieși purificat, lecuit! Din capcanele dragostei pînă-n măduva măduvei bumbăcit și tăbăcit, iar din deliciile amorului evadezi tuns, ras și bărbierit…
Sînt o seamă de paradoxuri în materie, de care, musai, trebuie ținut cont, altminteri o rupi în fericire! Iată-le: Atinsul de boala dulce a iubirii se numește îndrăgostit (despre care „ea” se mărturisește „alte-ea”: „auzi tu, mă iubește prostuțul de el, s-a-ndrăgostit lulea de viața mea, eu mor de sete și lui îi arde de poezii, el face filozofie și eu,… ducă-se pe pustii”). Protagonistul capriciilor și jocurilor dragostei este considerat „iubitul” (despre care „ea” zice: „nu l-aș schimba pe iubițelul meu pentru tot aurul din lume, unde mai dau eu de un mototol ca el, și unde mai găsește el o proastă ca mine?!, îmi place de el, vițelușul meu drăgălaș, cum îi sfîrîie călcîiele și că-i băiat serios, ce dacă nu-i prea arătos!”).
Specialistul în amor este „amantul”, fără de care sufletul feminin dar și, mai ales, ungherele trupului, n-ar fi îndeajuns de flatate, iar uscații de moraliști n-ar avea materialul uman pentru verzile și uscatele lor! Amantul – parafrazîndu-l pe păcătosul și năsosul de Ovidius – ar fi un soi de „soldat” care e-n stare să moară la datorie, dar și… pe datorie (că plăcerile costă!); un amant la casa domnului e o bucurie (îndeosebi pentru doamna!), dar o amantă la casa doamnei e vai de cozonacul domnului!…
Să recunoaștem, iubirea-i un vis frumos, dragostea-i o treabă cu folos, iar amantlîcul, într-o viață de om, e cu zvîcul! îndrăgostitul se salvează prin călugărire, iubitul prin însurătoare, iar amantul prin spălarea putinii, cu coada între picioare! Un „bărbat la locul lui” nu-i o regulă să se potrivească cu o „femeie la locul ei”, dar cînd un bărbat e… „la locul ei” și o femeie… „la locul lui” se ajunge cu foarte rare excepții la un rezultat pozitiv… Soldații sînt de genul masculin, însă armatele sînt feminine; în războaie bărbații se duc să moară pe front, în timp ce ele, femeile, au sacra datorie de a rămîne acasă spre a face alți bărbați, în spatele frontului, pentru schimburile de mîine…
Domnilor bărbați, dacă nu vă convine și vă apucă gelozia și procesele de paternitate, renunțați odată pentru totdeauna la răzoaie! (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!