Scriitorul francez Jacques Mazeau s-a aflat vineri, timp de cîteva ore, printre elevii Școlii „Alexandru Ioan Cuza” și a aflat de ce iubesc aceștia limba franceză. „întîlnirea a fost programată în cadrul zilelor francofoniei, iar scriitorul a dorit să ia contact cu elevii români, dar și cu profesorii, să vadă cum sînt inițiați cei mici în învățarea limbii franceze, cum percep elevii limba și cultura franceză și dacă se fac eforturi pentru revigorarea învățării limbii franceze în școlile românești”, ne-a declarat Ioana Ciupercă, profesor de limba franceză la Școala „Alexandru Ioan Cuza”.
Copiii l-au așteptat cu sufletul la gură pe Jacques Mazeau, căruia i-au pregătit un program de cîntece tradiționale franțuzești, interpretate de elevii de la clasa a II-a, o punere în scenă a fabulei lui La Fontaine „Vulpea și Corbul”, gîndită de francofonii de clasa a V-a, în timp ce viitorii absolvenți de clasa a VIII-a au gîndit o dramatizare a „Conferinței păsărilor. „A fost un spectacol emoționant, care mi-a adus aminte de copilărie, de tinerețe. Sînt foarte bucuros că în România lumea vorbește limba franceză, se interesează de cultura noastră” , a recunoscut romancierul, care a cîntat tot timpul cot la cot cu cei mici.
Jacques Mazeau, scriitor de succes în Franța, a dost tradus în limba română de un băcăuan, profesorul Ion Isarii, de la Liceul Pedagogic. Dascălul băcăuan a citit romanele, i-au plăcut și s-a apucat de tradus, în urma unei corespondențe purtate cu Mazeau pe internet. „Este a doua oară cînd vin în România și am numai gînduri bune despre voi, mai ales că, acasă, avem o percepție deosebită despre actorii și scriitorii români. Sînt bucuros că sînt aici într-un moment important, cel al primirii României în uniunea Europeană. Faptul că niște copii au prezentat un spectacol în limba franceză este încurajator pentru un francez. âmi dă speranța că poporul român va aduce elemente de cultură, care să se constituie chiar într-un liant pentru Europa”, ne-a declarat Jacques Mazeau. (Nicoleta BICHESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.