* Anumiți psalmi îl înfățișează pe Dumnezeu ca pe un conducător militar, al cărui glas „bubuie”, „sfarmă cedrii”, „face să țîșnească flăcări de foc”, înspăimîntă. Cred, însă, că Dumnezeu ne poate cutremura prin mijloacele cele mai subtile, cele mai inefabile. Sînt gînduri, de pildă, care mă sperie mult mai mult decît oricare dintre stihii.
* Minciuna poeziilor de dragoste este atît de convingătoare, încît place atît iubitelor de azi ale poeților, cît și celor din trecut.
* Copacii se veștejesc mai încet la umbră.
* Trei motive să disprețuiești o femeie: să fie beată, să poarte ciorapii răsuciți, să aibă urme de sosuri pe bărbie.
* Om de bibliotecă, nu ocolesc șuvoiul actualității.
* Deși ar fi trebuit citată, observ că, în vîrtejul „Dosariadei”, nimeni nu și-a adus aminte de această frază teribilă a lui Petre Carp: „Sunt pete, care, odată căzute pe fruntea unui om, trebuie să-l facă să plece capul; orice va face, de răspunderea finală nu va putea scăpa”.
* Poemul mort: pun urechea pe inima lui și nu-i aud bătăile, nici respirația.
* într-o atmosferă convențională nu se pot spune lucruri aplicate și adevărate.
* Bogații și gramatica: „Semnificația acordului e acela…”
* în Simion Mehedinți („Creștinismul românesc”) dau peste această frază foarte sigură în prezumția ei: „Dar dacă e vorba de o înțelegere dreaptă, atunci să fie bine știut că noi românii…” Citind-o, aș spune că nu trebuie să jurăm, să dăm garanții în numele celor ce vin, pentru că, aproape de fiecare dată, e îndoielnic că urmașii se vor comporta la fel ca noi ori ca înaintașii noștri. Mai ales că „noi românii” nu sîntem atît de fermi pe cît i se părea autorului citat mai sus, fost academician și director al „Convorbirilor literare”.
* Bătutul din picior – dictatura celor slabi.
* Grea insultă atît pentru o femeie, cît și pentru un bărbat: să treacă cineva pe lîngă ei și să caște.
* Cine sînt, oare, mai fericiți: cei ce au sau cei ce n-au ideea de limită? Depășirea limitei fortifică sau erodează sufletul? E un cîștig sau o pierdere?
* O atitudine la care mi-ar fi teamă să renunț: decența în bucurie.
* „Vîntul ăsta – mi-a spus vînzătoarea de ziare – are ceva străin”.
„Străin” (
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.