Băcăuanii care se plimbă în parcul central, mai la periferie, sau prin preajma stadionului, au toate șansele să se piardă într-un morman de gunoaie. Problema a discutată, din nou, în ședința Consiliului Local, dar efectele întîrzie să apară. „Am văzut că în parcul mare, în apropierea Muzeului de Științele Naturii, este un morman de gunoaie. La fel este și pe faleza care duce de la stadion spre intersecția de la policlinica veche. Dacă sînt proprietari, să fie amendați, pentru că nu este normal să fie așa”, a ridicat problema consilierul Gabriel Stănică Lupu. De partea cealaltă, edilii orașului nu au fost în măsură să dea un răspuns edificator. „în aceste zone sînt mai mullți proprietari, printre care și primăria, dar noi am eliberat terenul de gunoaie. Am făcut sesizări și la proprietari, dar aceste terenuri se vînd foarte repede, încît le pierdem urma proprietarilor. Ca să mai reducem mizeria, am pus barieră ca să nu se mai continue aducerea reziduurilor menajere”, a precizat viceprimarul Constantin Scripăț. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.