Adie vînd de campanie electorală !

Administrator

Edilii vor să suvenționeze prețul apei reci

• propunerea a venit de la opoziție, iar primarul Stavarache a fost imediat de acord cu ideea n nimeni nu știe, însă, cum va fi pusă în aplicare această propunere, nici măcar dacă ea este legală n din cîte se pare, chiar dacă nimic nu este concretizat, diferența de preț ar urma să fie acoperită din bugetul local, adică, indirect, de toți băcăuanii

Perspectiva apropierii alegerilor și nevoia de a convinge cît mai mulți băcăuani să dea votul îi determină pe edilii băcăuani să înceapă să adopte și măsuri populiste, care ar putea înclina balanța într-o parte sau cealaltă. La ultima ședință de Consiliul Local a fost luată în calcul varianta ca prețul apei reci să fie subvenționat, iar familiile sărace să plătească mai puțin decît prețul oficial al apei. Interesant este că cel care a făcut propunerea în Consiliul Local a fost George Bogatu, consilier din opoziție, liderul grupului PSD din Consiliul Local Bacău. Propunerea a venit în contextul discutării proiectului de hotărîre care avea în vedere majorarea cu 20 la sută a prețului apei reci. „Acestă nouă majorare va împovăra și mai mult populația. Alte primării au găsit soluții, iar această diferență să fie preluată de consiliul local. Așa, populația va rămîne la prețul actual”, a venit cu ideea George Bogatu.
Primul care a reacționat la propunerea celor din opoziție a fost chiar primarul Romeo Stavarache, care i-a mulțumit colegului său din opoziție. „Dar subvențiile să fie date pentru cei care au nevoie de ele. Putem hotărî în Consiliul Local cum vom proceda” a reacționat imediat primarul Bacăului. Deși mai mulți aleși locali au fost curioși cum se va proceda efectiv, nimeni nu a știut să dea mai multe amănunte despre cum se va pune în practică această promisiune, despre care unii aleși au subliniat imediat că ar avea un vădit caracter electoral. Ideea a fost ca municipalitatea să găsească o soluție legală pentru a transforma propunerea în realitate, în așa fel încît oamenii să plătească mai puțin. Din discuțiile care au avut loc după lansarea promisiunii, a reieșit că diferența de preț ar urma să fie acoperită din bugetul local. Adică, indirect, de toți contribuabilii băcăuani. Nimeni nu știe dacă aceste subvenții vor fi plătite lunar, trimestrial sau o dată pe an, nici dacă se vor acorda ca un ajutor sau ca o subvenție propriu-zisă, cum se procedează la energia termică. Un răspuns mai clar va fi făcut public după ce oamenii din primărie vor vedea cadrul legal și soluțiile care ar putea fi adoptate. Pînă atunci, însă, toți consumatorii băcăuani vor plăti, de ieri, cel mai scum preț al apei din țară. După aplicarea majorării de 20 la sută adoptată în ședința Consiliului Local de joi, fiecare metru cub de apă și canalizare aferent va fi cu 6.000 de lei vechi mai scump. Un metru cub de apă va costa 26.300 de lei, iar 10.000 de lei vor fi achitați pentru serviciile de canalizare și epurare. în total, pentru fiecare metru cub de apă consumat de băcăuani, aceștia vor trebui să scoată din buzunar încă 6.100 de lei, adică, în total cu apa și canalizarea, 36.300 de lei. Majorarea este impusă de prevederile împrumutului semnat de RAGC cu BERD, fiind ultima stipulată în contractul de împrumut. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.