Petrecere de Ziua Pensionarului la fundația «Brîncoveanu»

Administrator

Mai multe zeci de pensionari beneficiari ai serviciilor oferite de fundația băcăuană «Constantin Brîncoveanu» au avut parte ieri de un program special, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vîrstnice. „La ora 10.00 am dat startul unui concurs de șah în două etape, prima pentru intervalul 60 – 70 de ani, iar a doua, urmată de o festivitate de premiere, adresată celor în vîrstă de peste 70 de ani. Mai tîrziu, la ora 17.00, bătrînii au primit în dar un spectacol-surpriză, organizat împreună cu copiii de la clubul de dans «Class Dance», «Școala Steluțelor» și ansamblul folcloric «Ciobănașul». La serbare am invitat de asemeni reprezentanți ai Consiliului Local, Casei de Pensii, Direcției Muncii, Consiliului Persoanelor Vîrstnice și Forțelor de Muncă”, a precizat președintele fundației, Carmen Silitră. După spectacol, cei mici au dăruit flori bătrînilor, i-au servit cu prăjituri și sucuri și le-au cîntat «Mulți ani trăiască!». La rîndul lor, grație unei sponsorizări, micii interpreți au primit în dar pachete cu dulciuri. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.