Nume cunoscute ale literaturii și criticii literare românești sînt așteptate să ia parte joi, 5 octombrie, la Colocviile revistei „Ateneu”. Chiar dacă durează o singură zi, fostul Festival „George Bacovia” își propune să păstreze spiritul întîlnirilor pe care cei mai vîrstnici și le amintesc de la manifestările găzduite în urmă cu 20 – 30 de ani. „Atît s-a putut, atît vom face. Oricum, cred că trebuie să primeze calitatea evenimentului. Colocviile revistei «Ateneu» vor debuta la Universitatea Bacău, sub genericul «Bacovia și postmodernismul». Vor participa Sergiu Adam, Theodor Ciobanu, Radu Aldulescu, Doina Cernica, academicanul Mihai Cimpoi, Marin Cosmescu Delasabar, Emil Nicolae, Aurel Pantea, Cassian Maria Spiridon – redactor șef al revistei «Convorbiri literare», Valeriu Stancu – redactor șef la «Cronica», Alex Ștefănescu – redactor șef la «România Literară», precum și redacția revistei «Ateneu», respectiv Adrian Jicu, Marius Manta, Carmen Mihalache, Dan Perșa și Ștefan Radu”, ne-a declarat Carmen Mihalache, redactor-șef al revistei „Ateneu”. Colocviile revistei „Ateneu” vor continua și la Centrul Internațional de Cultură „George Apostu”, unde, la ora 17.00, va avea loc lansarea cărților „Istoria Literaturii Române Contemporane” (1941 – 2000), de Alex Ștefănescu, și „Secolul Bacovia”, de Mihai Cimpoi. La sfîrșit, conform tradiției, vor fi înmînate premiile acestei ediții a Colocviilor revistei „Ateneu”. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.