Micuțul mare pictor din Sănduleni

Nu este elev la o școală de specialitate, nu provine dintr-o familie de artiști și nici nu a studiat artele platice. Cu toate acestea, pictează de la vîrsta de trei ani, iar la cei opt anișori ai săi, Ovidiu George Rusu are cîteva zeci de icoane, unele cu adevărat deosebite. Copil modest și simplu, el își dorește un singur lucru: un șevalet. Nu computer, nu jocuri, nu telefoane mobile sau alte minunății aflate în mintea tuturor tinerilor. Ci un șevalet pe care să poată picta, așa cum îi dictează sufletul. Asemeni artiștilor profesioniști.
Ovidiu are toate șansele să devină un artist în toată puterea cuvîntului. Dar și toate șansele să rămînă un anonim în satul natal. El locuiește într-o casă situată pe o străduță îngustă din Sănduleni, în imediata apropiere a bisericii. O casă în care trăiesc două familii. Tatăl său este pensionar, pe caz de boală, iar mama sa face naveta, zilnic, la o fabrică în Onești. Am ajuns acolo însoțit de preotul satului, Daniel Puiu, cel care a susținut și încurajat talentul tînărului, organizîndu-i două expoziții: una la școala din Sănduleni și alta la Muzeul „Zamfirei”. Pentru Ovidiu George, invitația la desen este mai mult decît o pasiune, este un mod de a fi. „Dacă nu pictează o singură zi, e terminat”, ne-a avertizat Mihăița Rusu, tatăl său. Dacă ar fi să aibă timp, Ovidiu ar sta aplecat toată ziua asupra foii de hîrtie pentru a reda, din memorie sau din cărți, imaginile sfinților. „A început să picteze de la vîrsta de trei ani. A încercat diferite icoane și cred că a reușit. Nu vrea să creeze altceva. Stă toată ziua să picteze. Acum i-am mai impus interdicții, pentru că a început școala și trebuie să învețe”, a mai spus tatăl băiatului.
Poftit într-una din camerele familie Rusu, mi-a fost dat să văd o mulțime de icoane. în fața unora dintre ele îți vine greu să crezi că sînt rodul creației unui copilaș. „Cînd se picta biserica, Ovidiu venea se urca pe schele, privea la pictor și copia desenele pe foi de hîrtie”, a povestit preotul Puiu. Pe atunci nu avea decît șase anișori.
Cînd l-am rugat să ne arate desenele, ochii albaștri ai tînărului artist s-au făcut mari. Și-a pus iute ochelarii la ochi și a scos un teanc de foi. Multe pictate, dar și mai multe, abia schițate. „Am mai luat din pensie, a mai dat soția, ne-a mai ajutat părintele și m-am mai dus la Fondul Plastic, la Bacău, și i-am cumpărat culori și pensoane. Sînt scumpe, iar cu banii stăm tare prost. Am pensia de 1.300.000 lei din cauza bolii, iar soția face naveta, zi de zi, la Onești. Ne este foarte greu. Dacă nu mai are culori, nu mai poate picta. Doar desenează. De aceea, unele sînt nefinalizate”, ne-a zis Mihăiță Rusu. Dispus oricînd să-și arata dragostea față de icoane, Ovidiu ne-a destănuit care este gîndul său de viitor: să devină pictor de biserici. Cea mai mare mare dorință n-a vrut să o mărturisească deschis. S-a întors cu privirea către tatăl său și a spus: „Să-mi cumpări, tată, un șevalet”, a rostit băiatul.
Ca orice părinte, gîndurile lui Mihăiță Rusu sînt mai mari. Dar și nerealizabile. Cel puțin în momentul de față. „Aș vrea să-l trimit la Liceul de Artă, să învețe acolo. Pentru că îi place arta. Dar nu avem nici o posibilitate materială sau financiară. Cine știe, poate se va găsi cineva să ne ajute”, a afirmat tatăl băiatului. Pînă atunci, Ovidiu George Rusu va continua să picteze icoane. Așa e viața lui. Și, cine știe, poate și destinul. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!