Cui îi pasă de poezie?

Ștefan RADU

în zilele astea, cînd nu mai prididim cu reformarea serviciilor secrete, cu luptele pentru un ciolan european, cu deconspirările, cu „transferurile de jucători” între partide și cîte alte asemenea telenovele, mai există oameni cărora le arde de poezie! Recent, Bacăul a găzduit un interesant festival literar. A fost mare agitație în tîrg. Lumea s-a bucurat de frumusețea versului contemporan și de dezbaterile aprinse despre ficțiune. Și asta doar pentru că ne-am săturat de realitate! Vorba lui Octavian Paler: „Sînt patriot cîtă vreme nu mă uit la televizor și nu ies din casă.” Ne refugiem în literatură, în fraza inteligentă pe care societatea a uitat cum să o prețuiască. Astăzi, revista „Ateneu” îl sărbătorește pe George Bacovia. Vor fi decernate premiile anuale ale acestei instituții de cultură. Printre invitații ce vor fi prezenți în sala de la Centru „George Apostu” veți descoperi personalități importante ale culturii contemporane. Se vor spune lucruri frumoase și se vor lansa volume proaspăt ieșite de sub tipar. Mîine, la Onești, Fundația condusă de dl profesor Constantin Th. Ciobanu organizează (de cîți ani, Doamne?) „Zilele Culturii Călinesciene”. Un alt regal cultural! Unele voci spun că literatura înfloreșțte în perioadele de declin politic. Poate asta explică abundența de asemenea manifestări. într-o lume în care griul este culoarea predominantă, unde gălăgia și golănia au ajuns repere valorice și politica de stat se face prin crîșme, scriitorii par a fi o specie aparte. Și periculoasă! întotdeauna au reprezentat alternativa la cotidianul mizer, la realitatea pe care politicienii au generat-o. Ei – poeții – construiesc refugiul pentru ca noi să supraviețuim. Fără ei, ne-am sălbătici și ne-am sfîșia precum hienele turbate.

Despre pervertirea sistemelor de valori s-a scris mult în ultima vreme. Dar nu s-a făcut mare lucru pentru a ieși din criză. Un important poet băcăuan, Sergiu Adam, spunea, în urmă cu cîțiva ani, că ar trebui să li se explice celor cărora Dumnezeu le-a vîrît averi consistente în buzunare că bugetul anual al unei echipe de fotbal de divizia B (cu pretenții de promovare) ar asigura apariția unei reviste literare vreme de un secol și jumătate. Cam asta este distanța dintre scriitori și mingicari… în week-end-ul trecut, zapînd disperat pe telecomnandă am nimerit scena penibilă în care Gigi Becali zbiera: „Ce mă interesează pe mine Nichita Stănescu? Dacă nu vă dau eu bani, voi, scriitorii, muriți de foame!” Am văzut, atunci, pe ecran, cîteva figuri încremenite ale unor mari oameni de cultură români, prezenți în sală. Erau umiliți de sistemul care i-a creat pe alde Gigi. Nu miliardarul era principalul vinovat pentru momentul mizerabil prezentat națiunii. întreaga societate are datoria să-și asume situația: noi am răsturnat sistemele de valori prin indiferență, prin exacerbarea frustrărilor personale, prin „oportunism democratic”. Uneori am impresia că am creat pe meleagurile noastre mecanismele economiei de piață doar pentru a ne vinde conștiințele la prețurile cele mai bune. Putem deja vorbi despre managementul profesionist al mitocăniei profitabile și despre rolul reformator al nesimțirii. La urma urmei, cui îi pasă de poezie?! Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!