Ucigătoarele negări

Ștefan RADU

Dacă ai puțină răbdare și privești în urmă la tot ce s-a întîmplat în societatea românească în acești 17 ani de revoluție continuă descoperi că singura constantă a comportamentului social, politic și economic a fost negarea. Am înființat noi instituții (artificiale, de cele mai multe ori!) doar pentru a argumenta demolarea celor vechi, am votat un candidat doar pentru a stopa ascensiunea altuia și am schimbat o lege doar pentru că a fost creația precedentei administrații. După fiecare ciclu electoral, prima preocupare a noilor veniți a fost să declare drept ineficiente și inutile acțiunile precedenților. în anii ’90, la modă a fost „greaua moștenire”. Orice ministru incompetent s-a ascuns în spatele acestei expresii care îi dovedea frustrarea. Indivizi care într-un sistem bazat pe valori perene ar fi fost anonimi absoluți și-au construit carierele politice sau „civice” pe ideea de a demola tot ce a fost înaintea lor. Una dintre teoriile privind dispariția civilizației antice egiptene spune că declinul a început atunci cînd faraonii au decis să șteargă orice referire materială la predecesorii lor și au hotărît că numărarea anilor să reînceapă la fiecare înscăunare. Poporul și-a uitat istoria. A evoca trecutul a devenit, astfel, o erezie periculoasă. încet, încet, memoria colectivă s-a atrofiat și au dispărut elementele de continuitate și comparație. Unde s-a ajuns? La dispariția unei mari civilizații, la sălbăticirea unei culturi.
în politica românească, după fiecare „etapă” electorală, după ce s-au numărat voturile, prima acțiune a fost schimbarea tuturor șefiilor de prin instituții și s-a anunțat „noua reformă”. O puzderie de ordonanțe de guvern au anulat, în devălmășie, legi care abia începuseră să funcționeze, programele școlare au fost mutilate după chipul și asemănarea ministrului aflat, efemer, în funcție, spitalele au devenit locuri sinistre, unde doar moartea se simte bine, iar în societate s-au manifestat cele mai ciudate partizanate. Oamenii au fost „dresați” să creadă că motorul dezvoltării este negarea. Numeroși politicieni au vorbit ani la rînd despre fabrici și combinate ca despre „mastodonții socialismului” care trebuie demolați fără vreun regret. Acum, la deschiderea TIB, l-am auzit pe președintele Băsescu vorbind despre „concentrarea industriei”. El spune că integrarea europeană va spulbera puzderia de mici întreprinderi independente, pentru că asemenea agenți economici nu au resursele necesare pentru a ține ritmul cu occidentalii. Altfel spus, soluția ar fi fuziunile și preluările prin care s-ar crea mari întreprinderi românești, capabile să susțină și tehnologic și lucrativ producția la standarde europene. Am construit, vreme de 17 ani, IMM-uri (că doar erau salvarea economiei românești), iar acum le cerem să se autodesființeze!? O situație similară este și în agricultură. Cu o ură de nedescris am demolat și ruinele fostelor cooperative de producție. Aflăm de la UE că fără mari exploatații nu avem vreo șansă de supraviețuire. Finanțările nu se acordă la pogon, ci la suta de hectare!
Negăm și punem etichete! Asta este activitatea de bază în această țară. Un individ nu mai este bun în domeniul în care vreme de două, trei decenii a dovedit eficiență maximă, deoarece este un fost comunist, mînjit de Securitate, educat la vechea școală. Vin tineri dornici de schibări radicale, întotdeauna începute cu o desființare, un asasinat mediatic public. înființăm un partid nu pentru a lansa o strategie originală, ci pentru a slăbi și desființa o altă organizație politică adversă. Nu poți să-l elimini pe un profesor universitar pe motive profesionale (pentru că omul are o bibliotecă de tratate publicate, este recunoscut în comunitatea științifică internațională, mai are și vreo două, trei teoreme care îi poată numele…)? Atunci sigur descoperi că a fost șef pe la sindicatul din facultate sau că se înrudește cu vreun general de Securitate… întreaga sa muncă stiințifică nu mai face două parale. Trebuie să vină în locul lui asistentul frustrat (însă tînăr!), care nu mai are răbdare să treacă prin toate etapele de evoluție profesională și pretinde că este curat (de-a dreptul tabula rasa!). Uită să spună, însă, că a învățat meserie (după cîți neuroni a avut de la Dumnezeu) exact de la „bolșevicul” pe care îl scoate din peisaj. Dacă nu ar fi existat profesorul detestat, elevul radical de astăzi ar fi fost un analfabet insignifiant, incapabil să facă menajul în casa omului de știință pe care îl contestă. Demolarea violentă pe care o practicăm ne-a transformat într-o nație de Sisifi cretini care au pierdut, demult, orice legătură cu logica intereselor vitale. Poate doar pustiul este salvarea noastră finală…carierele politice sau „civice” pe ideea de a demola tot ce a fost înaintea lor. Una dintre teoriile privind dispariția civ

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!