Ieri, 4 octombrie, au avut loc, la Iași, negocierile pentru aderarea Asociației întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din județul Bacău la Patronatul IMM din Regiunea Nord-Est. Discuțiile au fost purtate între Nicolae Vițelaru, președintele patronatului pe regiune, și Ioan Viorel Rați, președintele asociației băcăuane. Aceste discuții au fost precedate, practic, de o absorbție a filialei Bacău a Consiliului Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR) de Asociația patronatului din Bacău și de înființarea Asociației IMM-urilor din județ, unde Ioan Viorel Rați este președinte. Noua organizație, care a aderat la asociația pe Regiunea Nord-Est, va avea și un reprezentant în Consiliul Național al IMM, într-un post de vicepreședinte. Alegerea lui se va face în foarte scurt timp. „Noi – ne-a declarat Ioan Viorel Rați – vom veni sub umbrela CNIPPMR, ca umbrelă strategică, dar, concret, sîntem organizație de sine stătătoare și independentă la nivelul județului Bacău, unde nu se vor mai suprapune două organizații ale IMM, pentru că nu are sens. La un moment dat, unii membri de la noi erau și dincolo și se creau confuzii. Or, nu e cazul. Și, atunci, vom avea un singur patronat județean al IMM-urilor, al căui președinte sînt. Eu eram, deja, vicepreședinte la nivelul Regiunii Nord-Est, al organizației în care vom intra cu această asociație a IMM-urilor din județul Bacău. Aceasta va avea un reprezentant, un vicepreședinte, și la CNIPMMR.
Asupra acestei fuziuni și a aderării la organizația regională a IMM-urilor băcăuane vom reveni. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.