Evaluarea unităților medicale, din nou, amînată

Administrator

Stabilită de către Ministerul Sănătății să înceapă în 15 septembrie, acțiunea de evaluare a furnizorilor de servicii medicale nu a fost demarată nici acum. „Criteriile după care ar trebui să facem evaluarea nu le-am primit încă. Am întrebat la Casa Națională de Sănătate și ni s-a răspuns de fiecare dată că se lucrează la ele. Din cauza întîrzierii apariției lor, mai mult ca sigur se va decala întreaga perioadă de evaluare”, a declarat doctorul Mihai Ichim, șeful corpului de control, purtătorul de cuvînt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău. Verificarea celor peste 700 de furnizori de servicii medicale (cabinete individuale, laboratoare, spitale, farmacii etc.) care au contract cu CAS Bacău ar trebui să se încheie la 15 decembrie. Dar, dată fiind situația, evaluarea se va întinde pe cel puțin două luni din anul viitor, astfel că abia după aceea CAS Bacău va putea încheia noi contracte cu furnizorii de servicii medicale. Aceasta înseamnă că în prima parte a anului viitor se va prelungi valabilitatea contractelor din 2006, astfel că toți furnizorii vor fi finanțați după normele actuale. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.