Diabolicul surghiun

Tragedia țiganilor deportați în Transnistria este, astăzi, dată aproape cu totul uitării de către prea mulți dintre semenii lor și nu poate fi înțeleasă profund decît de acei oameni care au petrecut întîmplările cumplite și au simțit în ființa lor tortura, groaza, supliciile iadului și pîngărirea ființei umane! Frigul, înfometarea, bolile, păduchii, rîia, bătăile au aruncat în brațele morții numeroși oameni care nu aveau altă vină decît aceea de a fi rumeni ca boghița de boz și a avea ritualuri, îndeletniciri și tradiții ce au răzbătut de la civilizațiile milenare ale străbunilor asiatici.
Unul dintre aceștia – unul dintre cei 25.000 de țigani deportați – supraviețuitori ai calvarului, care s-a întors acasă, este și Ion Stănescu, acum în vîrstă de 92 de ani. E fiu de bulibașă care descinde dintr-o șatră de țigani geambași; e înzestrat cu mustăți negre, ca de catran, răsucite spre urechi și cu fulger de șoim în ochii negri și mari cît porumbelele rumene; cu țigănci svelte și focoase, guralive și pline de vervă, cu șolduri din ștei de piatră tare, înfășurate în falduri prelungi, pînă la tălpi, și cu obraji din piersici pîrguite și plete de castane siena învelite de broboade înnodate ștrengărește la spate, cu salbe de galbeni și arginți asupra colinelor rotunde și fremătătoare, sub care clocotesc vulcanii.
Ion Stănescu, locuitor al Buhușiului, la cei 92 de ani ai săi, cu mustața-i răsucită ca șpanul de fier ruginit, cu părul căzut pe sub pălărie, ca talajul de abanos, acum deapănă amintiri. Gheorghe Butuc, consilier al primarului cu problemele rromilor, deschide adesea poarta bulibașei și, alăturea, ei stau la sfat. Ion Stănescu își deschide sufletul și înșiruie întîmplări amare, neînchipuit de crîncene, iar consilierul vrea cumva să încropească năzuințe într-un orizont plumburiu, spre a-i însenina zenitul vieții bulibașei.
Eu, supus unui impuls de a pătrunde sufletul și viața țiganilor, împreună cu Gheorghe Butuc și cu Ion Stănescu, sorbind o cană cu rachiu iute ca ardeiul, am șezut lîngă pirostii și-am auzit povestea bulibașei. Cuvintele lui nu sunt lesne a fi scrise, dar ideile îi aparțin, iar în cele scrise aici eu doar am alcătuit, prin cuvintele mele, istorisirile sale și adăugirile consilierului, care era foarte mișcat de ceea ce asculta, el cunoscînd prea mult viața rromilor – de aceea privirea-i era scînteiată de durere! Iată cîteva dintre mărturisiri:
Calvarul țiganilor a început în octombrie sumbru al anului 1942, când au fost deportați, ca niște fiare hăituite, în Transnistria. Bărbați, femei, bătrîni, copii, cu toții au fost duși ca vitele la abator, pe drumul groazei, la Bug. Mulți copii de țigani, în timpul acestui diabolic surghiun au dat ochii cu moartea atunci cînd de-abia se deschiseseră în lumina vieții, iar timpul nu i-a așteptat spre a le arăta fața lumii. Alții, cei – bătrîni, au văzut moartea mai devreme de a li se săvîrși drumul, fiind brînciți barbar atunci cînd mai aveau un pas de făcut pînă la capăt. Cei mai tineri au sfîrșit, unii în chinuri cumplite, iar alții – batjocoriți și torturați – și-au trăit drama, mai mult sau mai puțin timp. Aceia care au supraviețuit au fost ori dîrzi, ori norocoși, ori vicleni; pentru ei, durerea fizică și umilința au fost prea puțin spre a-i învinge, iar amenințarea morții a fost impulsul dorului de libertate. Unii s-au mai întors acasă, iar pentru alții pămîntul le-a fost mormîntul. Dintre cei care au supraviețuit calvarului puțini se mai află astăzi în viață; printre ei, buhușeanul Ion Stănescu. Pe cele două maluri ale Bugului – rîul de la granița Transnistriei – s-a scris istoria nefericită a țiganilor deportați.
De o parte și de alta a rîului, în anul 1942, erau colonii cu țigani aduși în vagoane pentru vite, atașate la trenurile de marfă, sau șatre țigănești, cu corturi, cu cîini și căruțe trase de ei, de țigani, deoarece caii le fuseseră luați de soldații români sau nemți, ori ucrainieni. Pe mulți dintre cei de pe malul drept îi aștepta moartea. De aceea, țigăncile își aruncau în valurile rîului pruncii, gîndindu-se că, poate așa, ei ar mai avea o șansă minimă să supraviețuiască, pentru că oricum dincolo erau întîmpinați cu foc. Unele femei se aruncau și ele în apele Bugului de pe bacurile cu care se traversa rîul. Soldații trăgeau cu arma în ele! în talazurile Bugului se scufundau pruncii și mamele, unele însîngerate, altele ostenite, lipsite de puterea de a se zbate în vîltoarea apelor.
Pe malul stîng, țiganii erau spînzurați. Trupurile lor se balansau în șfacul spînzurătorilor bătute de vînt. Alții erau împușcați!
Aceasta a fost soarta țiganilor deportați în Transnistria. Bătăile crunte, cu patul armei, cu bîta, cravașa, biciul sau nagaiala, tifosul exantematic, dizenteria, rîia, foamea și gloanțele i-au decimat pe tot drumul, pînă la Bug și dincolo, pe celălalt mal. Fără nici o vină, acești oameni au fost zdrobiți și umiliți. Cărați în vagoane pentru vite, se îmbrînceau și se sfîșiau între ei pentru o palmă de podea sau pentru o pală de aer curat sub ferestrele vagoanelor, zăbrelite. în vagoane aveau ciubăre pentru apă clocită și tulbure, și ciubăre pentru nevoi; uneori, oamenii încurcau ciubărele. într-o gară, soldații au cotrobăit peste tot și le-au luat tot ce putuseră ei să ascundă: bani sau aur. Țigăncilor le-au desfășurat fustele și le-au forțat să se aplece ca să vadă bine orice parte intimă a trupului, mai mult în bătaie de joc decît la gîndul că puteau ele să dosească ceva în acele locuri. Multe țigănci au fost tîrîte în boscheți și batjocorite. Cînd le aduceau înapoi, la vagoane, erau tîrîte de picioare de cîte doi – trei soldați, năclăite în sînge și vlăguite. Mai tîrziu, multe țigănci au născut prunci. Unele și-au pus capăt zilelor din această pricină.
…Tighina, Tiraspol, Odesa, Alexandrovka, Smerinka, Vradievka, Bug, Bogdanovka sunt locurile groazei, pe care bulibașa Stănescu nu le uită; le rostește numele răsucindu-și necontenit mustața-i stufoasă și neagră ca zilele tinereței sale, lăcrimînd: O, Doamne!… (Aurel V. ZGHERAN)mele, istoris

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!