Pe la mijlocul veacului XIX, boierul Rosetti Tescanu a găsit de cuviință să înalțe în satul Sănduleni o biserică. Zidit din piatră și cărămidă, avînd acoperișul din draniță, sfîntul lăcaș a rezistat pînă la venirea comuniștilor la putere. „Cînd boierul a murit, iar familia sa a fost nevoită să plece din zonă, biserica a rămas de izbeliște, acoperișul a fost distrus și a stat așa pînă cînd țiganii au luat toată piatra și cărămida”, avea să ne explice preotul Daniel Puiu. Cum un sat fără biserică nu prea era de conceput pentru sătenii din zonă, familiile de pe Larga au făcut o biserică din paiantă pe fostul amplasament al celei boierești. Construcția a durat pînă în 1991, cînd, din cauza inundațiilor, a fost la un pas de a se prăbuși. Dornici să lase în urmă și mărturia propriei credințe, oamenii din zonă au dărîmat lăcașul din paiantă și s-au apucat să zidească altul nou, din temelie. Unii dintre credincioșii satului și-au vîndut chiar și vitele, pentru a strînge suma necesară finalizării. N-a fost atît de ușor pe cît ar fi părut inițial. Dar ajutoarele primite de la Dumnezeu și de la oameni de bine au făcut ca totul să ajungă pe făgașul normal, astfel încît, astăzi, creștinii din Sănduleni să se poată ruga într-o biserică demnă de toată admirația.
Icoana Maicii Domnului a scăpat de foc
Aceasta ar fi, pe scurt, povestea bisericii „Sfînta Parascheva” din Sănduleni, pe care o puteți vedea la marginea șoselei ce duce spre Onești, la kilometrul 25 de Bacău. Istoria ei nu este scrisă nicăieri. Documente, dacă ar fi să existe, stau ascunse în cine știe ce arhive. Preotul paroh Daniel Puiu, o adevărată întrupare a povestitorului Ion Creangă, cunoaște mai bine ca nimeni altul tot ceea ce e vrednic de reținut despre trecutul locului și al bisericii. L-am găsit, ca în fiecare zi, lîngă muncitorii care se străduiesc să finalizeze lucrările. înalt, voinic, avînd o figură mai apropiată de cea a unui preot de mănăstire, decît de a unuia de țară, părintele Puiu a ajuns, în cei patru ani de slujire la Sănduleni, să fie iubit de toată comunitatea. Mai ales că muncește cot la cot cu oamenii, iar roadele se văd atunci cînd intri în sfîntul lăcaș. A fost hirotonit în urmă cu 11 ani, de către Prea Sfințitul Nathaniel al Americii, la Iași. Chiar în ziua serbării Cuvioasei Parascheva. S-a perindat ca slujitor bisericesc inclusiv în Republica Moldova, iar din 2003 a ajuns la Sănduleni. „Cînd am preluat-o, biserica era înălțată pînă la nivelul ferestrelor. Oamenii ar fi vrut să-i pună acoperiș, fără a încheia lucrarea. Nu avea nici măcar proiect. Lucrurile s-au rezolvat prin implicarea Prea Sfințitului Episcop Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. Cum banii au fost o problemă, am primit un ajutor nesperat de la fratele Neculai, un credincios din America, care ne-a oferit aproape 500 milioane de lei vechi pentru toată biserica”, ne-a povestit preotul Puiu. Pictura interioară este opera lui Constantin Zafiu, „cel mai bun din zonă”, după cum susține părintele, iar catapeteasma, din lemn de tei, a fost sculptată de Vasile Talaban, un artist din Tîrgu Ocna. Frumusețea bisericii din Sănduleni nu stă doar în noutatea, ci și în icoanele vechi boierești, păstrate ca prin minune după un veac de existență. „Din biserica veche au fost ținute icoane pe la diverși credincioși. Multe au fost în casa lui Maria Nunu, fiind adăpostite în podul casei. Acolo au luat foc, însă o parte au scăpat ca prin minune. între acestea se află și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Este o icoană deosebită, ai cărei ochi se umezesc în fiecare an, în luna august, cînd se serbează Adormirea Maicii Domnului, fără nici o explicație logică. Este un fenomen extraordinar”, a adăugat părintele Puiu. Cu această îmbinare de tradiție și noutate, biserica „Cuvioasa Parascheva” reprezintă un punct de atracție și rugăciune pentru toți creștinii. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.