Cacaia vașa opera ?
Ioan NEACȘU
Domnul președinte Traian Băsescu a spus, cu ocazia deschiderii noului an universitar, că învățămîntul românesc este mediocru. Are dreptate, deși el era ultimul în drept să o facă; este ca și cum ai vorbi de funie în casa spînzuratului! Nici o singură universitate din România nu este în topul primelor cinci sute de universități, este adevărat, dar ar trebui căutate cauzele. Acestea sînt, după a mea părere, două: una istorică – faptul că de cel puțin șaizeci de ani intelectualitatea din România este distrusă în mod sistematic – și a doua, care ține de politicile tuturor guvernelor, ante și postdecembriste, de subfinanțare a sistemului de învățămînt.
Nu vreau să reiau discuția care se duce între surzi cu privire la finanțare. Înțeleg, din spusele domnului președinte Băsescu, dar și din spusele multor politicieni de la toate partidele, că ei nu dau două parale pe învățămînt, de aceea nu-l finanțează, nu-l modernizează, cred sincer că nu merită. De ce? Există o percepție simplă a omului de rînd, care consideră util doar ceva care are rezultate imediate. Politicienii noștri întreabă cît la sută dintre absolvenții școlii, de la școala profesională pînă la universitate, intră în „cîmpul muncii”, cîți șomeri produce școala și deduc mediocritatea sistemului din aceste cifre. Cer chiar o repolitehnizare a învățămîntului, ca în anii ’70, cînd „practica în producție” dădea peste cap toată școala, dar se făcea cu sfințenie, deoarece absolvenții de liceu trebuiau să aibă o meserie. Viitorii medici de la Liceul Bacovia, de exemplu, primeau diplomă de „prelucrător prin așchiere”, adică strungar! În loc să învețe biologie, chimie sau matematică, pierdeau vremea cu orele de atelier, sau… din agricultură. Judecata greșită a celor care privesc de pe margine sistemul de învățămînt și care-și dau cu părerea din cînd în cînd, ca domnul președinte, este că trebuie neapărat ca tînărul absolvent să aibă o pregătire „practică”. Nu se înțelege faptul că cea mai bună pregătire practică este pregătirea teoretică. Dacă școala îl învață pe elev o anumită tehnologie, cînd acesta ajunge în fabrică se schimbă tehnologia și cunoștințele lui devin inutile. Dacă însă el învață în școală principii teoretice ale tehnologiilor, se va plia rapid pe orice tehnologie, chiar de ultimă oră. Universitățile noastre politehnice nu trebuie să producă muncitori cu studii superioare, cum sînt numiți, mai în glumă, mai în serios inginerii, ci specialiști capabili nu doar să aplice noi tehnologii, ci chiar să le inventeze. Pentru asta însă este necesară o solidă pregătire teoretică. Universitățile din restul lumii, prezente în topul celor cinci sute, au ajuns acolo nu pentru faptul că absolvenții lor au găsit de lucru, ci pentru faptul că numără printre profesori savanți cunoscuți, laureați ai premiului Nobel, autori ai sute de cărți, de la tratate masive, la comunicări care duc înainte domeniul lor de competență. Ei au la dispoziție laboratoare utilate ca-n filmele SF, au o armată de laboranți care sînt ei înșiși mari specialiști în domeniu, studenții au de unde învăța. Cercetarea este în Universitate cartea de vizită, ori la noi munca de cercetare se face aproape clandestin, ea nu certifică valoarea școlii, ci numărul de absolvenți angajați! Singurul român laureat cu premiul Nobel, George Emil Palade, ar fi rămas un obscur profesor de biologie la Buzău fără laboratoarele americane unde și-a elaborat teoria. Ce șanse are un savant să se afirme într-o universitate românească? De ce nu vine de la Paris domnul Basarab Nicolescu să predea fizica la București?
Imediat după ocupația sovietică, elita noastră intelectuală a fost îndepărtată din Academie, din universități, din viața publică și înlocuită cu veleitari „membri de partid”, apoi, în anii ’60, locurile rămase libere din catedre au început să fie ocupate nu de cei mai buni absolvenți, ci de activiștii de la uascr. După 1989 un alt val de activiști au năpădit universitățile, sau au construit „afaceri” care s-au numit „universități particulare”. A început cumpăratul diplomelor – de liceu, de licență, de doctorat -, apoi multe catedre s-au constituit în afaceri de familie și universitatea a devenit o uriașă formă fără fond.
Îmi amintesc o întîmplare pe care am mai povestit-o, dar care se potrivește foarte bine aici. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, un profesor de biologie român dintr-o școală rurală a căzut prizonier la ruși, aproape de Odesa. Ofițerul rus care tria prizonierii, cînd a auzit că este profesor l-a scos din rînd, nu l-a trimis la muncă, i-a acordat un regim preferențial – mîncare mai bună, ciocolată, țigări, l-a lăsat să se odihnească două-trei zile, apoi l-a chemat și l-a întrebat: „Cacaia vașa opera?” El a dat din umeri, i-a explicat că este un profesor de țară, că nu are „operă”. „A, tî uciteli, tî ne profesor. Pașol na rabotu!” Rușii spun „prepodavateli” la învățător, „uciteli” la profesorul de liceu și „profesor” doar la profesorul universitar, care obligatoriu trebuie să fie un savant cu „operă”. Cîți dintre universitarii noștri au „operă”? Cîți sînt citați de colegii lor din restul lumii în lucrările lor? Cîți au produs asemenea impresie la congresele internaționale, încît se bat universitățile din lume să-i invite pentru un ciclu de conferințe? Aici, în România, își pot da unul – altuia oricîte diplome și premii, adevărul apare atunci cînd ies în arena internațională. Pentru ca învățămîntul românesc să nu mai fie mediocru trebuie mulți bani, trebuie lansată cercetarea științifică la nivelul la care se face în marile universități ale lumii, dar trebuie ca toți profesorii universitari să fie întrebați: „cacaia vașa opera?”. Am descoperi printre ei mulți profesori de țară…neapărat ca tînărul absolvent să aibă o pregătire „practică”. Nu se înțelege faptul că cea mai bună pregăti
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.