Reîntoarcerea la origini

Două țări – un singur neam…

• erudiți italieni despre continuitatea și unitatea românilor

Liderii Consiliului Național Secuiesc au declarat, din nou, că sînt hotărîți să apeleze la toate mijloacele „democratice” pentru dobîndirea statutului de autonomie teritorială a așa-zisului „Ținut Secuiesc”, prevalîndu-se de argumentele istorice care le conferă acest drept. Dar argumentele istorice existente în înseși documentele oficiale păstrate în arhivele naționale maghiare de la Budapesta ne vorbesc despre cu totul altceva. Prezentăm, în continuare, date și susțineri conținute de „Rohonczy Codex” – manuscrisul care a dat și numele voluminoasei lucrări „Rohonczy Codex. Descifrare, transcriere și traducere” aparținînd cunoscutei cercetătoare Viorica Enăchiuc, dar și alte documente din arhivele vaticane:

în timpurile medievale, mai mulți oameni de seamă, originari din Italia, și-au exprimat gîndurile și opiniile cu privire la originea, continuitatea, unitatea și descendența romană a poporului român. Cele mai vechi știri în această privință le-au scris notarii negustorilor din Genova, care și-au desfășurat activitatea comercială în orașele moldovenești Chilia și Cetatea Albă. Documentele respective se păstrează la Arhivele Statului din Genova. O copie microfilmată a fost realizată la cererea noastră și se păstrează la Direcția Generală a Arhivelor Naționale București.
Știri importante se păstrează, de asemenea, în operele scrise de Flavio Bondo, Poggio Bracciolinis – fost secretar al românului Matei Corvin în perioada în care acesta a fost regele Ungariei, Raffaello Maftei și alții. Cronicarii venețieni nu s-au lăsat mai prejos în această privință. Cronica lui Corroldo, păstrată în celebra Bibliotecă Marciana din orașul lagunelor ne-a interesat direct, deoarece a descris luptele românilor sud – dunăreni contra Imperiului bizantin la sfîrșitul secolului al XII-lea și la începutul celui care a urmat. în opera sa se păstrează precizarea că „regii românilor și ai bulgarilor” au luptat cu succes împotriva armatelor bizantine, dar și contra împăraților latini de la Constantinopol. Faptele au fost prezentate într-un alt articol și nu le repetăm.
Concludente și deosebit de importante au fost aprecierile scrise de eruditul Acneas Silvius Piccolomini, 1408-1464, deținător al funcției de pontif al Romei între anii 1458-1464 sub numele de Pius al II-lea, care s-a gîndit la organizarea unei cruciade pentru a stăvili expansiunea otomană, la care să ia parte și Moldova condusă de Ștefan cel Mare. Preocupările sale în această privință l-au obligat să se intereseze de români, de statele acestora, de locuitorii lor și de posibilitățile acestora de a lupta. în operele sale – Geografia și Cosmografia – se găsesc consemnările în privința neamului românesc. Locuitorii fostei Dacii, a precizat el, „o parte se numesc valahi, iar altă parte transilvăneni”… ; „Țara aceasta a fost locuită cândva de geți”…; „Transilvania este o regiune așezată dincolo de Dunăre, pe care au locuit-o altă dată dacii, popor aprig și vestit prin multe războaie împotriva romanilor. Dincolo de munți se întinde Valahia, care ajunge până la mare”. în Cosmografia sa, referindu-se la Valahia, a arătat că aceasta se întindea „de la munții Transilvaniei până la Nistru, Dunăre și Marea Neagră”. Pentru Paolo Giovio „toată Valacchia se împarte în două părți, formând două state”, cunoscute de toată lumea sub numele de Țara Românească și Moldova.
Deosebit de valoroase sînt volumele scrise de Pietro Ransano, păstrate la Biblioteca comunală Palermo, catalogate sub cota 36 q.C. 54-60. Acestea fac parte din opera realizată de către autor sub numele Annales omnium temporum (Analele tuturor timpurilor).
Autorul a trăit o perioadă din viață la Budapesta, unde a avut posibilitatea să studieze multe din manuscrisele păstrate în celebra bibliotecă a românului Matei Corvin. Aceasta, în momentul în care otomanii au cucerit capitala Ungariei avea 40.000 de volume, pe care căpeteniile militare cotropitoare le-au aruncat în Dunăre. Plăcerea sadică a ostașilor otomani de a distruge cărțile tipărite și manuscrisele ne-au privat de foarte multe informații de genul celor descifrate de Viorica Enăchiuc și păstrate cu certitudine în asemenea bibliotecă.
Ransano a avut posibilitatea să călătorească în Transilvania, unde i-a cunoscut direct pe români, multe dintre așezările întemeiate de aceștia, modul lor de viață, concepțiile, activitatea economică. Pe români, Ransano i-a cunoscut și în zona dintre Tisa și Dunăre, unde a călătorit frecvent. Trimisul regelui Ferdinand d’Aragon la curtea regelui Ungariei a fost impresionat puternic de personalitatea lui Iancu de Hunedoara, biruitor de atîtea ori împotriva celei mai teribile armate din acele vremuri, oștirea otomană. El a constatat și a remarcat că Iancu de Hunedoara a fost originar din „Valacchia”, pe care a identificat-o ca fiind vechea Dacie, provincie a Imperiului roman părăsită de către împăratul Aurelian. Dar, după asemenea fenomen, romanii n-au renunțat definitiv la fosta lor provincie. în timpul lui Constantin cel Mare, imperiul condus de primul împărat creștin a reocupat o bună parte din teritoriul Daciei. Podul construit la Celei în timpul domniei acestui împărat stă mărturie peste secole în această privință. Dacia realipită imperiului a fost colonizată din nou cu populație italică. Totodată, căsătoriile dintre romani și autohtone creștine au determinat înmulțirea populației creștine pe cuprinsul Daciei. Concluzia scrisă de el asupra rezultatelor principale ale stăpînirii romane aici a fost romanizarea dacilor în condițiile răspîndirii religiei creștine. Expresia întrebuințată de acesta a fost: „Daci seu Valacchi effecti sunt”. „Așadar – a continuat el – valahii sunt urmașii italicilor și ai dacilor”. Cunoscîndu-i direct pe românii din Panonia și Transilvania zilelor sale, aceștia i-au comunicat lui Ransano convingerea lor asupra ascendenților daco-romani. Argumentul cel mai convingător a fost limba vorbită de acest neam de oameni, despărțit de cel al ungurilor, așa cum a constatat și a scris el însuși, de cursul Dunării panonice. Cărturarul diplomat a consemnat că limba românilor panonici și transilvăneni, ca și a „întregii națiuni” este una „italică”.
în cele șapte volume scrise de cărturarul palermitan, fiecare de aproape o mie de file pergament și păstrate la biblioteca comunală din Palermo, unul fiind dispărut, au fost scrise extrem de multe informații privitoare la trecutul dacilor, la cucerirea țării lor de către Traian, stăpînirea, organizarea provinciei de către împărații romani, retragerea aureliană și celelalte evenimente.
Noi ne-am ocupat de prezentarea celor mai importante concluzii ale eruditului scriitor, care a avut marele avantaj de a prelua o parte din cunoștințele consemnate în manuscrisele celebrei biblioteci din capitala Regatului Ungaria, adunate de regii statului respectiv și preluată de românul Matei Corvin. între aceste manuscrise s-au aflat unele scrise în latina vulgară, cu alfabet latin și, probabil, în cel al dacilor. Documentele vaticane anterioare perioadei au consemnat existența multor manuscrise latinești pe teritoriul Ungariei. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA) Transilvaniei până la Nistru,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!