TENIS DE CâMP: Comparativ cu situația din luna precedentă, majoritatea tenismenilor de la cuburile din județul Bacău au urcat în clasamentele națio…

Administrator

TENIS DE CâMP: Comparativ cu situația din luna precedentă, majoritatea tenismenilor de la cuburile din județul Bacău au urcat în clasamentele naționale. Vestea nu poate fi altfel decît bună de vreme ce capii de serie și implicit, tablorile de concurs, se stabilesc pe baza clasamentelor, lucru știut, de altfel. âmbucurător este că tot mai mulți băcăuani vor avea șansa de a evita în tururile inaugurale adversari de aceeași valoare sau poate chiar mai buni. La categoria 14 ani feminin, ascensiuni notabile au avut Raluca Pavel (SCM Bacău) – 30 de locuri și Ecaterina Oproiu (CSM Onești) – 20 de locuri, cu mențiunea că oneșteanca este la abia a trecut la această grupă și că forma dovedită în ultimele concursuri promite o asccensiune continuă. Dintre băcăuance, Georgiana Pătrașc rămîne cea mai bine clasată, nr. 10, în țară la categoria amintită, dar și ea a urcat 20 de locuri la «16 ani». Interesant este că tot la 14 ani, dar la masculin, rezultatele sînt similare cu cele de la fete. Dragoș Ignat își păstrează locul al 4-lea, în vreme ce Șerban Rotariu urcă pe 11, de pe 18. Tot Ignat intră între primii 100 clasați la «16 ani», salt de 48 de locuri.

Clasamentele lunii octombrie

Feminin

• 10 ani: 31(31, fostul loc în clasament). Ana Maria Grigore (CSȘ Bacău), 40(43). Ema Sechelariu (CSȘ Bacău), 55(56). Mălina Coman (CSȘ Bacău), 62(72). Andreea Ciceu (ASTC Bistrița Bacău), 68(101). Ioana Porcoș (ASTC Bistrița), 74(73). Brîndușa Ciobanu (CSȘ Bacău), 78(75). Bianca Iorga (SCM Bacău), 92(110). Ioana Sascău (ASTC Onești), 158. Alina Munteanu (SCM Bacău);
• 12 ani: 21(21). Ecaterina Oproiu (CSM Onești), 57(60). Ioana Dumitrașc (ASTC Bacău), 63(65). Bristena Ștefănescu (SCM Bacău), 133(158). Bianca Iorga (SCM Bacău), 173(176). Brîndușa Ciobanu (CSȘ Bacău), 190. Nadia Augsburger (SCM Bacău);
• 14 ani: 10(10). Georgiana Pătrașc (SCM Bacău), 41(72). Raluca Pavel (SCM Bacău), 56(76). Ecaterina Oproiu (CSM Onești), 65(66). Marlena Bîrsă (SCM Bacău), 69(84). Mădălina Năstasă (SCM Bacău), 127(133). Larisa Luca (SCM Bacău);
• 16 ani: 34(35). Beatrice Păduraru (SCM Bacău), 69(89). Georgiana Pătrașc (SCM);
• 18 ani: 38(38). Andreea Rusei, 52(53) Delia Damaschin (CSM Onești), 99. Beatrice Păduraru;
• senioare: 23(20). Delia Damaschin (CSM Onești);

Masculin

• 10 ani: 24(26). Tudor Diaconu (CSȘ Bacău), 44(41). Alexandru Pal (CSȘ Bacău), 60(72). Matei Avram (SCM Bacău), 99(86). Francisc Felesco (CSȘ Onești), 102(113). Răzvan Bălănescu (CSȘ Bacău), 116(167). Sabin Saveluc (SCM Bacău), 121(111). Tudor Burghelea (SCM Bacău), 126(174). Rareș Asandi (SCM Bacău), 127(114). Rareș Botezatu (CSM Onești), 132(118). Teodor Popa (SCM Bacău), 140(158). Alin Bălănescu (CSȘ Bacău), 141(141). Radu Melinte (CSM Onești), 160(160). Alexandru Dimulescu (ASTC Bacău), 167(186). Florin Leuștian (CSȘ Onești), 171(153). Răzvan Vamanu (SCM Bacău), 176. George Coman (CSM Onești), 182(168). Horia Măgureanu (ASTC Onești), 193(178). Roberto Sorodoc (ASTC Onești), 208(195). Ovidiu Busuioc (CSȘ Onești), 214(227). Andrei Șerbănescu (ASTC Bistrița Bc), 227(231). Mădălin Stanciu (CSM Onești), 233. Dragoș Beca (SCM Bacău), 244. Nicolae Oproiu (CSM Onești);
• 12 ani: 25(20). Vlad Murad (SCM Bacău), 105. Bogdan Mocanu (CSȘ Onești), 170(220). Rareș Botezatu (CSM Onești), 171(226). Mihnea Mocanu (CSȘ Onești), 205(202). Francisc Feleșco, 213(203). Alexandru Pal (CSȘ Bacău), 272. Tudor Burghelea (SCM), 272. Flaviu Bratosin (CSȘ Onești), 281(289). Mosen Alexa Salehi (CSȘ Bacău), 290(288). Sabin Dogaru (ASTC Bistrița Bc);
• 14 ani: 3(2). Lucian Gheorghe (băcăuan, legitimat la Unirea Focșani), 4(4). Dragoș Ignat (SCM Bacău), 11(18). Șerban Rotariu (SCM Bacău), 22(22). Sebastian Erimicioiu (SCM Bacău), 71(68). Vlad Murad (SCM Bacău), 85(105). George Bîra (CSȘ Onești), 100(94). Cosmin Bîrdan (SCM Bacău), 132(146). Mihai Ciocan (SCM Bacău), 146(150). Marian Mocanu (SCM Bacău), 168(158). Dan Diaconescu (SCM Bacău);
• 16 ani: 32(36). Iulian Mircea (CSȘ Bacău), 65(62). Andrei Mărcuț (CSM Onești), 69(67). Lucian Gheorghe, 90(138). Dragoș Ignat (SCM Bacău), 140(176). Mihai Ciocan (SCM), 142(171). Sebastian Erimicioiu (SCM Bacău), 198. Șerban Rotariu (SCM Bacău);
• 18 ani: 45(53). Bogdan Tronciu (SCM Bacău), 80(79). Șerban Rotariu;
• seniori: 47(45). Bogdan Bortă (SCM Bacău), 46(47). Gabriel Ciuntea (SCM Bacău), 55(63). Dragoș Ghioc, 85(97). Lucian Ciuntea, 94(76). Bogdan Tronciu (SCM Bacău), 123(132). Gabriel Banea (CSȘ Onești), 125(141). Andrei Mărcuț (CSM Onești). (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.