întreruperea finanțării dispozitivelor medicale la jumătatea acestui an a făcut ca numărul cererilor neonorate să crească enorm. în momentul de față, pe lista de așteptare sînt înscriși 1.266 asigurați, marea majoritate bătrîni, care au nevoie de o proteză auditivă sau un implant de cristalin. Nu mai puțin de 433 de persoane de pe listă speră să obțină o proteză auditivă de mai bine de un an, alte 366 – un dispozitiv de corectare a unui defect vizual, 119 – proteze de membre inferioare, 85 – dispozitive de mers, 102 – încălțăminte ortopedică, 90 – soluții vascoelastice pentru infiltrații etc. Singurele cereri onorate imediat sînt cele pentru stomii (utilizate în cazurile de anus contra naturii – n.r.) și pungile pentru cei cu incontinență urinară. Pînă și doi bolnavi în faza terminală a bolii așteaptă un aparat de oxigenoterapie. în 2006, s-au alocat de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru dispozitive medicale, numai 960.518 lei (9.605.180.000 lei vechi), cu aproape două miliarde mai puțin decît a dat în 2005. Chiar și la sfîrșitul anului trecut, lista de așteptare a fost destul de lungă. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.