Autoritățile băcăuane din domeniul protecției copilului au fost vizitate, ieri, de o delegație din Bulgaria, reprezentînd un for similar Autorității Naționale române pentru Protecția Drepturilor Copilului. „Oaspeții străini au vrut să învețe din experiența noastră și să vadă modele de restructurare a centrelor-mamut și creare a serviciilor alternative de tip familial. Au stat de vorbă cu specialiștii noștri și au vizitat centrele «Pro Familia» și «Condorul», precum și rețeaua de apartamente «Casa Mea»”, a declarat Alina Iftode, purtătorul de cuvînt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). „Credem că problemele voastre trecute sînt identice cu ale noastre de acum. România a avut însă parte de mai mult suport financiar și tehnic extern și de aceea în țara voastră reforma a înaintat incomparabil de mult. Totuși, și noi avem norocul că putem învăța de la voi, pentru a ocoli astfel obstacolele de care v-ați lovit voi”, a declarat Antonya Todorova, una dintre cele cinci membre ale echipei bulgare. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.