Bursa intră într-o perioadă de consolidare a pieței
Piața a înregistrat, în ședința de ieri, 12 octombrie, cel mai scăzut nivel al valorii tranzacțiilor de la începutul lunii octombrie, un rulaj de 37,45 milioane RON, iar indicii au închis toți la variații pozitive. BET-FI a avut cea mai mare apreciere, de 0,81%, dar se menține încă sub palierul de 53.000 de puncte. Pe ansamblu, a fost însă o ședință pozitiva, în care balanța a înclinat de partea cumpărătorilor, mai ales în segmentul societăților de investiții financiare care au acumulat și ieri o pondere însemnată în totalul rulajului de la nivelul pieței. A doua parte a ședinței a adus o stabilizare în piață, după o primă jumătate apatică și în care au continuat marcările de profit.
în segmentul petrolier, titlurile Petrom (SNP) au revenit la nivelul prețului de 0,5950 RON/acțiune, în jurul căruia a fluctuat în acestă săptămînă, apreciindu-se față de închiderea precedentă cu 1,71%. Volumul tranzacționat a fost însă ceva mai redus, de aproximativ 7 milioane de acțiuni în valoare de 3,96 milioane RON. Astfel, titlurile SNP rămîn pe o linie de consolidare, cele mai multe tranzacții din ultima săptămînă efectuîndu-se pe intervalul 0,5900 – 0,5950 RON/acțiune. în schimb, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC), după ce în debutul ședinței nu au reusit să treacă de pragul de 0,0955 RON/acțiune, au continuat să se deprecieze pînă la o minimă de 0,0910 RON/acțiune. Pe final, RRC a mai recuperat puțin din scăderi, închizînd la 0,0929 RON/acțiune, mai jos cu 0,64% față de prețl de miercuri.
Titlurile Transelectrica (TEL) au deschis ședința în ușoară creștere, la 33,9000 RON/acțiune, după care se pare că au apărut din ce în ce mai mulți investitori care s-au arătat dispuși să vîndă. Cursul a reacționat în sens negativ, cu intrare pe o pantă descendență pînă la un minim de 31,6000 RON/acțiune. Ultima tranzacție s-a realizat la cursul de 32,9000 RON/acțiune (minus 2,66%), titlurile TEL închizînd astfel sub palierul de 33 RON/acțiune. „Evoluția din ultimele zile nu trebuie să surprindă, actiunea TEL are în continuare o lichiditate destul de redusă (nu prea sînt acțiuni în piață), iar cursul a cunoscut săptămîna trecută creșteri impresionante” – au apreciat analiștii de la Prime Transaction.
în segmetul bancar, titlurile BRD-GSG (BRD) (plus 1,61%) și BCC (plus 0,91%) au înregistrat o evoluție pozitivă, pe fondul unui rulaj valoric de peste 1,4 milioane RON, respectiv 1,2 milioane RON. însă titlurile Banca Transilvania (TLV) au continuat scăderile din ultimele zile, închizînd mai jos cu 0,89%, la 1,1100 RON/acțiune, fără a avea fluctuații semnificative pe parcursul ședinței.
Perioada de creștere pare să continue în dreptul titlurilor Socep Constanța (SOCP), care ajung astfel la nivelul cotațiilor de la jumătatea lunii mai 2006. SOCP a închis la 0,2100 RON/acțiune, în creștere cu 9,38% față de prețul de referință, însă maxima cursului în timpul ședinței a fost atinsă la 0,2170 RON/acțiune. Volumul tranzacționat este al treilea ca mărime din acest an, fiind tranzacționate aproximativ 7,5 milioane acțiuni în valoare de 1,53 milioane RON.
Ședință în creștere în segmentul societăților de investiții financiare, care astfel au mai recuperat din corecțiile din ultimele zile. Cea mai mare apreciere a cursului o înregistrează titlurile SIF Muntenia (SIF4), de 1,79% la 1,7100 RON/acțiune, iar SIF Transilvania (SIF3) au fost singurele care au închis pe zero, la 2,4200 RON/acțiune. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au înregistrat cel mai bun rulaj la nivelul pieței, de 7,5 milioane RON, cursul pe final de ședință închizînd la pragul de 3 RON/acțiune (plus 1,35%). (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.