Grav afectat de inundațiile din anii 2004 și 2005, orașul Comănești continuă să treacă prin dificultățile perioadei de refacere a locuințelor, greutăți amplificate acum și de iminenta sosire a anotimpului rece. Din cei peste 500 de sinistrați, circa 60 la sută sînt de etnie romă. Acestora li s-au asigurat, într-o primă fază, terenurile pentru construcția de locuințe – 18 loturi fiind disponibilizate în cartierul Vermești, iar alte 42 în Sublăloaia și la Pîrîul Sec. „în afara ajutoarelor primite de la Guvern, Consiliul Local a asigurat o parte dintre materialele de construcție, ca și logistica necesară refacerii caselor care au avut de suferit de pe urma apelor”, ne-a declarat primarul Vasile Miron, care a mai precizat: „Am reușit să atragem fonduri de la asociații non-guvernamentale, ca și de la Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, astfel că, din cele 93 de case luate de ape, 38 sînt în curs de refacere sau de reconstrucție și vor putea fi locuite cel mai tîrziu de la sfîrșitul acestui an”. (Romulus Dan BUSNEA) .—@’8—.—0gô© .—@’8—.—0gô© Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.