De la lume adunate

ânțelesuri, subînțelesuri, neînțelesuri…

• Cînd adevărul umblă cu capul spart, de vină nu sînt pietrele! Să facă bine dumnealui adevărul să nu mai umble cu capul gol (descoperit) și să nu mai iasă ca untdelemnul deasupra apei ca păduchele în frunte, că doar se știe că omul („neomul”) de adevăr se supără… Dar adevărul umblă cu capul plesnit și din rațiuni fiziologice, să nu se sufoce, să mai respșire și el, oropsitul, năucit de prea multa libertate de exprimare (în deșert!).

• Banul deschide, cică, ușile, oricare ar fi ele, fără chei, precum spărgătorii: sînt însă și uși care nu se deschid orice le-ai face – e vorba de ușile care se deschid și se închid singure, sau cu „iarba fiarelor”; mda, asta e banul – o fiară (iar omul „fiara fiarei”…).

• „Buturuga mică răstoarnă carul mare” – cînd carul multe zile nu mai are și cînd ea, buturuga, nu-i chiar așa de mică…

• „Bufnița nu clocește privighetori”. Parcă privighetoarea tare mai clocește bufnițe! Vorba e că bufnițele n-au nevoie de cîntecul privighetorii, iar privighetorile se pot lesne lipsi de înțelepciunea bufniței.. O fi, n-o fi așa?! Cert e că fiecare pasăre pe limba ei piere, spre deosebire de oameni, care pot pieri foarte bine și pe limba altor… oameni!

• Cică să-ți cauți nevasta să-ți placă ție, nu altora! Eroare, eroare, eroare! Eroare fără comentarii, că o nevastă care nu place decît „alegătorului” ei este ca un partid politic cu un singur vot… (plus că o nevastă care place și altora te mai scutește și pe tine de unele eforturi firești…).

• Ce-i în mînă nu-i minciună. Se mai fac săpături…

• Ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Nu, nu, nu, inexact! Spre ilustrare venim cu dolofanele dosare scrise de acei iubitori de securitatea persoanei noastre, dosare ca să fie acolo că, zice un hîtru, „dosarul bun la nevoie se/nu se cunoaște”!

• Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul! Depinde de cine-i ogarul, că sînt ogari cărora nu le place carnea și blănița de iepure; depinde și de iepuri (în speță iepurii-șulfani!), că sînt unii care se lasă de bună voie prinși, să mai facă și ei rost de-un morcov, de-o varză, să mai tragă cu ochiul, cu timpanul, că nu se știe de unde sare cîrtița…

• Cine-a pățit multe știe multe. Cunosc pe unul care-a pățit o groază de pățanii, dar nu știe nimic. N-are voie să știe…

• Cine moare nu mai mișcă. Se întîmplă că cine… mișcă (în front) moare din cauze necunoscute (chiar și de moarte bună!)

• Cine rîde la urmă rîde mai bine. Sînt mulți, foarte mulți, care rîd tot timpul și rîd bine de tot! Nu de proști e vorba, dar de „aleșii” noștri care ne iau pe noi ceilalți de proști și noi stăm cu brațele încrucișate și ne uităm la dînșii ca proștii…

• Cine se ia după muscă ajunge la bălegar. Cine se ia „după bălegar” poate ajunge foarte departe, ce dacă miroase urît!…

• Despre alte proverbe „întoarse”, data viitoare… (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!