învățămînt mioritico-european
România, sau mai exact cetățenii români, emit pretenții europene, vor să fie tratați egal și să li se ofere aceleași șanse ca oricărui alt european. Acest lucru devine din ce în ce mai palpabil, mai ales pentru tineri. Ei se pot bucura de sisteme de burse în străinătate, unde plătesc taxele ca un membru al Uniunii, deci de cinci ori mai mici decît o persoană care nu este cetățean european. Occidentalii nu vor refuza, cum nu au facut-o nici pînă acum, forța de muncă tînără, și în plus cu o solidă pregătire atît intelectuală, cît și profesională. Dar pentru a fi bine informat și pregătit, totul pornește de la educație.
Cred că a devenit un stereotip că sistemul de învățămînt din România este printre cele mai solide, că fără specialiștii noștri Microsoft ar fi la pămînt, sau că vesticii sînt niște barbari din punctul de vedere educațional. Evident, aceste declarații survin în urma unor păreri subiective, cu un fundament îndoielnic. Adevărat este însă că sistemul de învățămînt din România diferă de cel vestic. De la 1 ianuarie 2007 se va instala sistemul de învățămînt Bologna. Tocmai din cauza acestei schimbări, elevii claselor IX-XI studiază acum după o programă nouă, cu schimbări atît de formă, cît și de conținut. S-a introdus educația antreprenorială, apoi studiul sociologiei și materii combinate. Acest lucru este cît se poate de util, căci nu avem nevoie de oameni erudiți, dar fără pic de experiență sau fără abilități de comunicare sau experiențe practice. Un concept, nu tocmai nou, este și voluntariatul, căci se încurajează această implicare socială. Occidentalii nu concep cum un cetățean ar putea emite pretenții la adresa sisitemului, dacă el personal nu se implică să îl schimbe. La noi, ideea voluntariatul se contureză cam în 1991, dar prinde baze cam prin 1996. Acum putem vorbi de organizații non-guvernamentale care au o tradiție în voluntariat.
Revenind la învățămînt, noul sistem va pune accent pe abilitățile practice, pe interferența dintre materii și pe abilitatea fiecăruia de a jongla cu cunoștiințele dobîndite. Trebuie ca istoria să se îmbine cu literatura, sau conceptele din fizică să fie comparate. O profesoară de la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu” spunea, neoficial, că „elevul nostru tocește pînă la epuizare, apoi nu știe ce să facă cu cele învățate. Sau învață special pentru o notă maximă, dar pe puțini îi interesează dacă mai pot utiliza informația sau nu”.
Din păcate, contrar multor păreri, se poate afirma că România nu e atît de grozavă, nici măcar din punct de vedere educațional. Dar, cu ajutorul noii generații, care trebuie să conștientizeze cerințele europene, ne vom integra pînă la urmă și noilor reguli din învățămînt. (Silvia URSU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.