Care e poziția înățămîntului superior românesc în rîndul universităților din lume? Interesant este că România nu se află nici măcar în primele 500 …

în afara topurilor învățămîntului universitar

Care e poziția înățămîntului superior românesc în rîndul universităților din lume? Interesant este că România nu se află nici măcar în primele 500 de poziții. Să fie oare din cauza sistemului învechit de predare, ori din cauza lipsei de suport tehnic, ori a calității cadrelor didactice? Indiferent care sînt aceste motive, rezultatul se află în fața noastră: România este în afara topului. Nici cele mai prestigioase universități din România nu pot visa încă să fie printre primele 500 din lume. Aceste criterii sînt stabilite de Topul 500 Shanghai, realizat de Institutul pentru învățămînt Superior al Universității Jiao Tong din Shanghai. Acest top are șase criterii pe baza cărora stabilește clasamentul. Dacă ne referim strict la două dintre acestea, atunci România nu va aduna niciodată punctajul necesar intrării ei în clasament. Se iau în considerare absolvenții, cît și cadrele didactice laureate cu premiul Nobel, acest criteriu avînd o pondere de 20% din punctajul total. Cum știm bine cu toții, nu există în România laureat al premiului Nobel, însă ne lăudăm cu sute de „profesori doctori”, sau alte astfel de titluri pompoase.
Alte criterii ar mai fi publicarea de articole științifice în reviste de prestigiu, însă nici la acest capitol nu stăm foarte bine, dat fiind că doar 11 articole poartă semnături ale unor români.
Universitatea este și ea un paradox românesc. Nu puțini se întreabă cum sistemul românesc preuniversitar poate pregăti olimpici internaționali, cu rezultate bune, iar cînd vine vorba de universitate, ori ne pleacă talentele, ori se estompează. Am încercat să găsim un răspuns plauzibil acestei întrebări. Dacă luăm, spre exemplu, cea mai bună universitate din lume, Hardvard, acolo studenții sînt racolați de marile companii direct din facultate. Deci, singura grijă a studentului este de a frecventa cursurile și a se face afirmat. Studentul nostru român, uneori chiriaș în capitală, pe lîngă facultate mai are un job sau două și uneori de susținut opt examene în două săptămîni. Acest lucru nu ar trebui să ne mire, căci aceasta a fost mereu condiția noastră, a inteligențelor teoretice, rivale cu pragmatismul.
înainte de a visa la un scor Shanghai mai mare sau la o menționare în topul marilor universități din lume, ar trebui să mai lucrăm, pe lîngă sistemul de învățămînt, și la mentalitatea noastră. (Silvia URSU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!