Jurnalul unui outsider

Anatemizarea compromisului

Ioan NEACȘU

După ce a afurisit preoții, domnul ministru Adrian Iorgulescu și-a adus aminte și de colegii săi, compozitorii. Toți cei care au compus sau interpretat cîntece comuniste, de la „Am cravata mea, sînt pionier” pînă la „Republică, măreață vatră” merită oprobiul public.
Poate vreun tînăr înfierbîntat și animat de cele mai nobile idealuri ar putea formula asemenea afurisenii. Domnul ministru, însă, nu! Nimeni dintre cei care au trăit infernul comunist nu este pur. Nu se poate să fi traversat un fluviu de scîrnă și să ajungi la malul celălalt imaculat. Oamenii nu-s îngeri. Călinescu spunea că oamenii politici făgăduiesc fericiri viitoare, dar în timpul ăsta viața noastră trece. Nu putem vorbi serios, cum a făcut-o Mao, că poporul va trăi bine peste cinci sute de ani, iar poporul să aplaude, entuziasmat de fericirea viitoare. Mai ales oamenii de cultură, pentru a-și salva opera, au fost în stare de compromisuri pe care nu avem voie să le judecăm. Se spune că Zaharia Stancu, după ce ținea cîte un discurs politic, cerea secretarei să-i facă o cafea, „să-și clătescă gura de căcat”. Marin Preda a scris un capitol în „Delirul” în care-l portretizează pe Ceaușescu, asta pentru a putea scrie despre mareșalul Antonescu și despre legionari. Capitolul respectiv este evident „lipit”, o ediție definitivă a romanului se poate lipsi de el, dar a fost compromisul necesar pentru ca romanul să apară. Volumul al doilea nu a mai apărut, scriitorul nu a putut păcăli vigilența Securității și a plătit cu viața pînă la urmă încăpățînarea de a scrie romanul, dar acum se găsesc detractori care-i reproșează acel compromis. Cînd l-am cunoscut pe George Lesnea, văzînd o oarecare reticență a mea, poetul mi-a spus repede, ca un fel de scuză, că de fapt el este un poet religios și mai tîrziu, cînd voi citi opera sa interbelică, voi vedea că nu este poetul partidului. Celebra poezie care se recita la fiecare serbare școlară, „Partidul e-n toate, e-n cele ce sînt/ Și-n cele ce mîine vor rîde la soare…” este, de fapt, un imn religios în care cuvîntul „Dumnezeu” a fost înlocuit cu „partid”! Compromisul lui G. Călinescu era atent supravegheat, la Institutul care-i poartă acum numele îl avea ca director pe tovarășul Novicov, care era atent la tot ce spunea sau făcea marele scriitor. Profesorul Ion Rotaru, unul dintre discipoli, povestește că la Institut, cînd vorbea Călinescu nimeni nu avea voie să scoată notițe. În același timp Lucian Blaga, refuzînd orice compromis, nici măcar un articol cît de mic în care să-și exprime „adeziunea” la politica partidului, a murit înainte de a-și vedea opera, fie și doar poezia, retipărită. Lucian Blaga a fost un erou, dar nu toți creatorii de cultură sînt eroi! Am dat exemple din literatură deoarece îmi este mai familiară decît muzica, dar cred că situația a fost aceeași în toate artele.
Și totuși: una-i compromisul care salvează opera și alta-i „opera” de tîmpire sistematică a oamenilor prin filmele lui Sergiu Nicolaescu, prin poeziile lui Mihai Beniuc sau prin cenaclul lui Adrian Păunescu. Cultura de masă era încurajată și dirijată de partid, deoarece era un excelent mijloc de manipulare. Ion Pascadi îmi povestea că a participat la o ședință cu primii-secretari din județe în care aceștia au cerut să nu li se mai trimită cenaclul lui Adrian Păunescu în turneu, deoarece le știrbea autoritatea. Li s-a spus că, atunci cînd vor fi în stare să facă educație comunistă la un stadion plin de oameni, care mai și plătesc pentru aceasta, atunci nu vor mai primi vizita celebrului cenaclu! Una-i să scrii articole de fond „la comandă”, pe care de cele mai multe ori le semna „Redacția” și alta-i să faci poliție politică terorizînd scriitorii pe față, cum făcea „Săptămîna” sau „SLAST”, ori „acoperită”, cum se făcea în „Luceafărul”, „Cronica”, de fapt în mai toate redacțiile de reviste sau edituri.
Subtextul Operei este inefabil, iar omul de cultură este singur, cu propria sa conștiință și cu Dumnezeu, la această judecată care nu poate fi decît transcendentă. Nimeni nu-l poate judeca, nici măcar domnul ministru Adrian Iorgulescu. Lașitățile sau actele neștiute de eroism trebuie să și le judece fiecare singur, mărturisind în fața lui Dumnezeu. A te erija în procuror, așa cum face domnul ministru, și a începe să anatemizezi în dreapta și în stînga este o mare eroare! un fluviu de scîrnă și să ajungi la malul celălalt ima

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!