Lumea românească

Gladiatori „fără coledzi”

Vasile PRUTEANU

Pentru orice om lucid e limpede că nu avem de-a face cu un „război între palate”, cum titrează presa de scandal, ba și cea serioasă. E o luptă zgomotoasă între doi lideri: Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. O nebuloasă incandescentă bate cu pumnul în masă și vrea o altă ordine. Nu ideologică, ci una de persoane situate în prim-planul Executivului și în acord deplin cu pretențiile exagerate ale președintelui. Dacă putem vorbi de un grup de interese coerent și unitar, acesta își are epicentrul la Cotroceni, nu la palatul Victoria. La nivel guvernamental nu s-a conturat așa ceva. Cotroceniul încearcă din răsputeri să-și anexeze Executivul pentru a-și construi un vehicul electoral puternic pentru el și PD, în timp ce palatul Victoria face eforturi disperate pentru a rezista la guvernare și a-i menține pe liberali în top-ul politicii românești. Cum e și normal, beligeranții își caută aliați. Din PNL și-au întors privirile spre tabăra cealaltă patru dintre vîrfurile cu o anumită popularitate: Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Raluca Turcan și Cristian Boureanu. Ei au declanșat o adevărată luptă de gladiatori, dar au rămas repede „fără coledzi”, pentru că viața te pedepsește cînd onoarea și solidaritatea sînt încălcate cu perseverență. Toți aceștia manifestă o „mînie revendicativă”, inflamați de un soi de slugărnicie fesenistă. Acești oameni seamănă cu muștele care, mîncînd mierea, cred că o pot pune la loc, lăsînd ce lasă muștele de obicei pe fereastră. „Platforma lor federativă” seamănă într-adevăr cu petele lăsate de muște. în afara unor critici, foarte puține idei noi s-au conturat, ceea ce face din acești „gladiatori” un tip specific românesc de personaje literare de ficțiune. Mi-e greu să cred că un ins cu biografia lui Th. Stolojan, marcată de o prestație mediocră de susținere (din postura de șef al Executivului) a supremației lui Ion Iliescu, de contraperformanțele sale de la Banca Mondială, se poate susține politic ca un novator, fie el și tehnocrat cu oarecare cunoștințe financiar-contabile. Nici avocatul Valeriu Stoica nu a performat în vreun fel, relevîndu-se doar ca materie primă a unei exigențe abstracte, a unei candide proiecții a eului dominator pe cerul unui închipuit „eroism civic”.
Ascultînd criticile aduse PNL-ului de Stolojan și Stoica constați stînjenit că n-ai cum cădea răpus de farmecul vreunor idei și nu există nici o bravură în a le digera partinic. Se încearcă, prin „Platforma federativă”, o combatere inabilă a unor neîmpliniri, nicidecum o resuscitare a liberalismului, care (și fără ei) se consolidează ideologic din ce în ce mai atractiv. Dar, în țara în care combaterea înseamnă batjocură, firește că adeziunea unor liberali „vopsiți” nu poate fi decît lingușeală. La baza unor astfel de „fermentații” stă rareori sentimentul autenticității gîndirii liberale. în schimb, se evidențiază cu putere o indigestă slugărnicie față de cel mai activ președinte din ultimii 17 ani, dar cu tendințe discutabile de a-și torpila cu tenacitate proprii aliați. Este destul de clar că manevrele politice ale grupului recent exclus din PNL se „execută” de conviență cu președintele Băsescu, cel care vrea cu tot dinadinsul să aducă PNL pe o altă linie strategică. în speță, se vrea o fuziune cu PD, într-un mare „partid popular”, pe care liderul de la Controceni să-l poată controla după bunul său plac. Se înțelege că domnul Călin Popescu Tăriceanu nu poate renunța la identitatea liberală și la marea tradiție a acestui partid, iar de liberalism România are categoric nevoie. E greu de uitat că în istoria modernă a țării perioadele cele mai înfloritoare s-au datorat efectiv liberalilor. Atît guvernarea I. C. Brătianu (1876 – 1888), cît și dominația lui Ionel Brătianu (1914 – 1927) au însemnat mult în viața socială a României. Liberalii par destinați să fie prezenți la marile momente ale istoriei. Iată că tot sub o guvernare liberală ne integrăm în UE cu eforturi considerabile, dar încununate de succes. S-au înregistrat importante creșteri economice, nivelul de viață a pășit spre alte standarde și – în curînd – înșiși pensionarii își vor îmbunătăți, oarecum, situația, după ce zeci de ani au fost aduși la limita sărăciei lucii. Din ianuarie 2007, pensiile vor crește cu 19%, după ce în septembrie a.c. au mai crescut cu 6 %. în doi ani nu se puteau rezolva toate nefericirile acestei națiuni, dar perspectivele par mai surîzătoare, chiar dacă liberalii au mari dificultăți pentru a reintra glorios într-un prezent prea marcat de trecut și de nesfîrșita harță balcanică, survenită după decenii întregi de somn colectiv. Vajnicii noștri „gladiatori” au simțit că „între oameni sînt căi nevăzute pe care le descoperă numai intriganții. Ele duc sus și repede”, scria N. Iorga. S-or fi bazat pe astfel de căi cei rămași „fără coledzi”, sau doar pe puterea și susținerea președintelui? Pe orice au contat, rămîn reprezentanții tipici ai unei societății încă bolnave, greu vindecabilă după ce atîta amar de vreme a fost ținută sub obroc și opresiune. ța t

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!