Bacăul are mulți condeieri cu acte în regulă, adică membri ai Uniunii Scriitorilor. E drept, puțin cunoscuți sau citiți în urbea natală. Motivele sînt discutabile. Chiar și așa, numărul lor va crește. Cel puțin acestea sînt o parte din convingerile lui Calistrat Costin, președintele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, care ne-a acordat un scurt interviu.
Cu ce noutăți vine filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor în momentul de față?
Personal, mă pregătesc pentru ședința consiliului director al Uniunii Scriitorilor din 27 octombrie, cînd se vor trasa liniile directive ale stagiunii 2006 -2007, ca să folosesc un termen din teatru. Din cîte am înțeles, un accent deosebit se va pune de vizibilizarea scriitorilor și a activității Uniunii Scriitorilor din România. Se dorește un contact mai strîns cu publicul, prin intermediul unor acțiuni finanțate de Uniune. între acestea vor figura și lecturile publice, care vor continua și la nivelul Bacăului. Pe de altă parte, sîntem într-o campanie de selecție a dosarelor în vederea primirii de noi membrii în filiala Bacău a USR. Avem candidați atît din zona noastră, cît și din cele limitrofe. Este important acest aspect, deoarece se preconizează ca o condiție minimă de existență a unei filiale, să aibă cel puțin 50 de membri. în momentul de față, avem în jur de 40 de înscriși și sperăm să avem succes în campania de validare. Ne dorim să avem în rîndurile noastre și scriitori precum Ștefan Dincescu, Victor Munteanu, Nicolae Teicuțu, Aurelia Rînjea, Cornel Galben, Vasile Ghica și alții, care aspiră la titlul de membru al Uniunii Scriitorilor.
Nu se ajunge prea ușor la recunoașterea de noi membrii ai Uniunii Scriitorilor, în condițiile în care, în ziua de azi, oricine poate scoate o carte sau mai multe?
Pe timpuri erau alte comisii de validare și prima valoarea. Grila de acceptare a membrilor părea mai exigentă. Dar nu cred că se pot face comparații cu ceea ce se întîmplă azi. E drept, după 1990, s-au înscris membrii pe bandă rulantă în Uniunea Scriitorilor. în ceea ce privește scriitorii, acum piața este liberă și apar multe volume. Dar nu trebuie condamnată inflația de carte. Cel care selectează este timpul.
Care este valoarea filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor?
Din cei aproape 40 de membri, marea majoritate sînt scriitori valoroși. însă nu putem da verdicte. în viitor se va vedea dacă, spre exemplu, Costin, Savin, Cimpoieșu, Tudor Iovian sau Fercu, vor fi reținuți de istoria literaturii, vor figura în topurile anilor care vor veni. Nu acesta cred că e cea mai importantă parte a problemei. Datoria scriitorului este de a scoate cărți consistente. Oricum, avem o comunitatea scriitoricească care, împreună cu cea din Iași, constituie un pol de referință pozitiv în cartea de vizită a zonei. E bine ca cei din conducerea locală și județeană să arate un interes mai mare față de noi. Am vrea să fim luați în seamă mai mult. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.