încă o performanță medicală în secția Oftalmologie a SJU
în secția Oftalmologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) s-a înregistrat, zilele trecute, o nouă performanță medicală. Doctorul Viorel Grigoraș, șeful secției, a efectuat implanturi de cristalin la ambii ochi ai unui pacient cu probleme de sănătate deosebite, care a necesitat o atenție pe măsură. „Este vorba de un pacient cu transplant renal și cu probleme cardiace. De aceea a fost un caz mai special”, ne-a declarat doctorul Viorel Grigoraș. Intervenția chirurgicală a fost efectuată cu un aparat tip „aqua lase”, de ultimă generație, care nu se găsește la toate spitalele nici în SUA și Europa Occidentală. Cu ajutorul acestui aparat se dizolvă cataracta cu un jet de apă, după care se aspiră și se implantează cristalinul. „Acest aparat îl avem în secție și îl utilizăm de peste trei luni. Tehnica aceasta reduce traumatismul la minimum, incizia este sub 3 mm, nu necesită sutură pentru cazurile obișnuite iar vindecarea și recuperarea sînt mult mai bune și rapide”, ne-a spus doctorul Grigoraș la o intervenție anterioară de același gen la un alt pacient. Cristi Feldeș, în vîrstă de 36 de ani, cel care a suportat cele două intervenții chirurgicale recente, este foarte încîntat de rezultat. „Am trecut prin foarte multe necazuri pînă acum. Am făcut operație pe cord deschis apoi, transplant renal. După aceea au apărut problemele la ochi. Am fost, mai întîi, la București, la două clinici private cu renume, le-am studiat, dar am ajuns la concluzia că pot să merg pe mîna doctorului Grigoraș. Chiar doi profesori universitari în domeniu, de la București, mi l-au recomandat. Sînt foarte mulțumit de alegerea făcută”, ne-a declarat pacientul. (Elena ȚINTARU) apoi, transplant
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.