Frumoase sînt petrecerile bucovinenilor, frumoși la trup și suflet și oamenii, oriunde s-ar afla. Puține comunități de acest gen am văzut în România, unite, cu spirit de apartenență la un grup, la o tradiție. Frumoase sînt petrecerile lor, oricît de departe de Bucovina, tocmai pentru că au în ele și ceva „de acasă”. Dar și mai frumoasă va fi, peste o săptămînă, nunta din familia medicilor băcăuani Maria și Ioan Traian Curcă, părinții care își vor vedea, în aceeași zi, în fața altarului, ambii fii, pe Ioan Aurelian și pe Mihai Marius. Numai un an este, ca vîrstă, diferența dintre ei – spun părinții. Poate de aceea au crescut aidoma fraților gemeni. Nu exista să primească unul un leuț, fără să aibă și celălalt unul. Nu putea face unul un pas undeva, fără fratele său. Nici nu a fost de mirare cînd Mihai, student la Chișinău, conform vîrstei, cu un an înainte, în anul următor a abandonat și s-a înscris în anul întîi la medicină, în Iași. Adică împreună cu fratele său, de la capăt. La fel, nu ne-am mirat cînd au hotărît să se căsătorească în asceeași zi”.
Pregătirile de nuntă sînt în toi în familia Curcă. Nici cuscrii nu sînt mai liniștiți și, evident, nici mirii. Mihai este rezident ORL Mireasa lui este Nely Onode, blondă, de o grație specifică, inginer textilist și patronul firmei ON’Ely Fashion din Bacău. Aurelian, însă, medic stomatolog, a făcut o pasiune pentru o brunetă cu personalitate, din Constanța, Cristina Doboș, psiholog consultant la o agenție guvernamentală în Toronto (Canada). Două cupluri superbe, cărora le va pune pirostriile părintele Dumitru Pleșcău, la biserica „Sf. Dumitru”, pe acordurile cîntecelor interpretate de corul țărănesc din Bosancii Sucevei, în care, de 105 ani, au cîntat numai bărbații. „Sufletul meu a rămas în Bucovina – spune medicul Ioan Curcă. Sînt din Ipoteștii de Suceava și nu puteam, la un eveniment atît de mare în familia noastră, să nu înnobilez ambianța cu o fărîmă din tradiția noastră”. Dar nici mirii nu s-au lăsat mai prejos și vor deschide alaiul de nuntă într-un mod pe care nu l-a mai văzut Bacăul: cu trupa de motocicliști de la Clubul Moto Moldavia Bikers Bacău, ai cărui membri sînt. Surprizele nu se încheie însă aici, pentru că în saloanele Restaurantului Parc îi va delecta pe nuntași nimeni altul decît Pepe. Casă de piatră, deci, ambelor cupluri! (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.