Consilierii locali băcăuani au aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru pasajul rutier subteran care va face legătura între strada Oituz și strada Ștefan Gușă. Pasajul va avea o lungime de 277 de metri, o înălțime de șase metri și o lățime de nouă metri. Deoparte și de alta va fi prevăzut cu trotuare. Valoarea investiției se ridică la 17,6 milioane RON, bani obținuți din creditări. „Studiul a fost realizat de un specialist din Iași, profesor universitar, și acesta a ajuns la concluzia că este mult mai indicat ca pasajul să fie subteran, decît suprateran. După aprobarea studiului de fezabilitate, următorul pas va fi licitația pentru proiectare, apoi lictația pentru execuția lucrării. în primăvara anului viitor vom începe lucrările”, a declarat primarul Romeo Stavarache. Singura obiecție a aleșilor județeni prezenți la ședința extraordinară de Consiliul Local a fost aceea a riscului la care pasajul ar putea fi expus pe timp de ploaie. Aceștia au vrut să știe dacă nu cumva pasajul se va umple de apă, în condiții de precipitații abundente. După ce li s-a explicat că pasajul este mai înalt și nu există riscul de inundații, aceștia și-au dat acordul pentru inițierea primilor pași a viitoarei lucrări. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.