Un caz cu totul neobișnuit a ajuns pe mîna personalului medico-sanitar din secția Chirurgie a Spitalului Municipal Moinești. Sîmbătă dimineața, în jurul orei 9.30, în secție a fost internat și supus de urgență unei operații complicate un bărbat în vîrstă de 65 de ani, din Zemeș, care avea înfipt un cuțit de bucătărie în zona inimii. Lama cuțitului, lungă de aproximativ 20 de centimetri, îi pătrunsese toată în piept, astfel că nu se mai vedea în afară decît mînerul. „Pierduse mult sînge, era în stare lipotimică (de leșin – n.n.). Avea o sticlă cu vodcă în buzunar și se simțea că băuse mult înainte. Cuțitul i-a provocat o plagă penetrantă în ventriculul stîng, iar cavitatea inimii era plină cu sînge. Mai avea o plagă și la pulmonul stîng”, ne-a declarat doctorul Adrian Cotîrleț, directorul spitalului. Imediat, a fost mobilizată întreaga echipă de chirurgi, condusă de doctorul Ioan Ivan, șeful secției, precum și medicul anestezist Eugen Tincu, șeful compartimentului Anestezie-Terapie Intensivă, care timp de peste două ore s-au luptat să salveze viața bărbatului și au reușit. Medicii au rămas și mai șocați cînd omul le-a povestit că, de fapt, pregătise cuțitul pentru soția lui. El le-a relatat cu sînge rece că a vrut să o înjunghie pe femeie, dar aceasta a scăpat. De necaz, agresorul și-a înfipt cuțitul în piept. (Elena ȚINTARU)ist Eugen Tincu, șeful compartimentului Anestezie-Terapie Intensivă, care timp de peste două ore s-au luptat să sa
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.