* Petrolul Moinești – Oțelul II Galați 0-3 (0-2)
Degringolada fotbaliștilor de la Petrolul Moinești continuă. Astfel, în ultima etapă, a XII-a, de la sfîrșitul săptămînii trecute, moineștenii au mai bifat o înfrîngere pe teren propriu. După ce, cu doar două săptămîni înainte, fuseseră învinși acasă, de „hocheiștii” de la Transkuria Sf.Gheorghe, acum au suferit o nouă umilință din partea echipei a II-a a Oțelulului Galați. Petroliștii s-au așezat din start în terenul advers, dar au ratat două ocazii în primul sfert de oră. în schimb, oaspeții au profitat de un autogol și transformarea unui penalti pentru un fault văzut doar de centralul partidei. Restul a fost o dominare haotică a gazdelor, întreruptă, la mijlocul mitanului secund, de un nou gol marcat de gălățeni, care au profitat de o bîlbîială a defensivei petroliste. Printre puținii spectatori prezenți în tribune s-au aflat și ultimii doi foști antrenori ai moineștenilor, Dan Moței și Giani Florian, alături de Costică Ciubotaru și Romică Bîcîială, actualii antrenori ai juniorilor petroliști. Aproape năuciți, aceștia încercau să găsească o explicație a celor întîmplate pe teren, dar fără succes, cu toate că majoritatea tinerilor fotbaliști moineșteni le-au fost elevi. Acum, pentru Petrolul rămîne doar posibilitatea unui retur miraculos în salvarea de la retrogradare. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.