Era pe cînd nu s-a zărit…

Administrator

Aleși județeni rupți total de realitate

într-o lăudabilă dorință de a acționa pentru binele locuitorilor de la orașe și sate, șapte consilieri județeni s-au hotărît să ia teritoriul la talpă. Ei au decis, de comun acord și indiferenți la culoarea politică a fiecăruia, să verifice la fața locului cum și-au dus la îndeplinire angajamentele constructorii care lucrează la refacerea infrastructurii calamitate în urma inundațiilor din vara anului trecut. Elanul lor ar fi fost de lăudat cel tîrziu pînă pe la începutul acestui an. Motivul e unul simplu și binecunoscut de mai toate autoritățile, de la cele locale și pînă la cele centrale. Mai puțin de cei șapte, care încă nu au aflat că, întrucît Guvernul nu a mai alocat nici un sfanț pentru lucrări, constructorii au dezlegat cîinii pe șantiere. Neștiința consilierilor ar fi scuzabilă, dacă am trece cu vederea un „amănunt”. Cei șapte sînt membri ai Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice și protecția mediului din cadrul Consiliului Județean Bacău, pe la care au trecut toate actele referitoare la starea infrastructurii distruse acum mai bine de un an. Șefii județului au „apreciat” din plin hotărîrea grupului de inițiativă.

Aleșii județeni din componența Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice și protecția mediului din cadrul Consiliului Județean Bacău „au descoperit America”. Mai precis, aceștia au decis să verifice cum se lucrează la infrastructura calamitată la inundațiile din vara trecută. „Noi, cei șapte membri ai Comisiei de urbanism, am decis să mergem să verificăm stadiul de execuție al lucrărilor calamitate în timpul inundațiilor. Sînt declarate diferite procente de realizare a acestor lucrări și vrem să știm care este exact situația în teren. Vrem să facem teren și nu numai să ne uităm în hîrtii. Verificările le vom începe din această săptămînă”, ne-a declarat Nadia Stan, consilier județean al Partidului Democrat, membru în Comisia de Urbanism. Comisia a pus la punct și o strategie, ca nu cumva firmele de construcții să afle despre momentele controalelor. Ei se vor întîlni dis-de-dimineața, iar obiectivele ce urmează a fi verificate vor fi stabilite abia atunci. „Imediat după aceea, se va pleca spre destinații, ca nici unul dintre noi să nu aibă timp să anunțe constructorii și să se creeze suspiciuni asupra calității controlului”, și-a completat colega de comisie consilierul județean Andrei Paraschivescu, de la Partidul Noua Generație. Cristian Bunea, consilier independent și președinte al comisiei, susține că este vorba despre o inițiativă mai veche. „Este o propunere de mai bine de o lună, cînd am căzut cu toții de acord să mergem în teren, să vedem cum se lucrează pe șantiere. Cel mai sigur, vom ieși în teritoriu săptămîna viitoare”, ne-a declarat Bunea. Și el ne-a povestit despre planul de control pe care și l-au făcut și despre măsurile de „securizare” a informațiilor privind momentele cînd vor descinde la obiective, pe nepusă masă. Gestul consilierilor județeni ar fi lăudabil, dar în cu totul alte condiții. Adică, dacă ar fi avut loc anul trecut sau, cel mai tîrziu, cam pe la începutul acestui an.

Pe picior greșit, dar fermi pe poziție

Lucrările la infrastructură au demarat încă de anul trecut, cînd s-au alocat de la Guvern aproximativ 430 de miliarde de lei. Atunci s-a lucrat din plin. Anul acesta, însă, nu s-a mai alocat nici un leu pentru lucrări. în consecință, constructorii au prestat doar pînă în primăvară la refacerea infrastructurii, atît cît le-au ajuns materialele de construcții, pe care le-au depozitat pe timpul iernii, ca să nu piardă banii. Din luna mai, nu se mai lucrează pe nici un șantier din cele 79 deschise anul trecut, tocmai din lipsa fondurilor. în plus, unele firme au lucrat peste banii primiți de la Guvern. Astfel, s-a ajuns ca față de ele să se adune o datorie de 73 de miliarde de lei vechi. Cînd i-am explicat cum stau lucrurile pe șantiere, Cristian Bunea nu a dat înapoi și, după o scurtă pauză, a ales să-și ducă crucea pînă la capăt. „în cazul acesta, o să vedem stadiul lucrărilor realizate, cum vor intra acestea în iarnă, să vedem ce s-a întîmplat efectiv de la inundații, dar și planurile de urbanism zonal. Nu este o idee rea. Să vedem cum arată lucrările înainte de a veni banii promiși de premier”, s-a încurajat consilierul. Cei șapte „temerari” sînt Nadia Stan, Dan Iancu, Cristian Bunea, Daniela Biri, Andrei Paraschivescu, Mircea Jugănaru și Adrian Fînaru. Pe sub ochii lor au trecut, la fel ca pe sub cei ai tuturor consilierilor județeni, în perioada de la inundații, toate actele care vizau lucrările și banii alocați pentru acestea de la Guvern.

pe raster

Și-au atras „invidia” și „admirația” șefilor județului

Am solicitat și mai-marilor județului o părere despre hotărîrea celor șapte membri ai Comisiei de Urbanism din CJ. „Este o inițiativă bună, mai ales că sumele aprobate au fost alocate prin Consiliul Județan. Astfel, își pot urmări banii. Este o autoverificare și este foarte bine că fac acest lucru și, astfel, poate se gîndesc să aloce fonduri și de la CJ, pentru cofinanțarea lucrărilor”, ne-a declarat Gabriel Berca, prefectul de Bacău. Apoi, după numai cîteva secunde, a izbucnit în rîs. „Nu se mai lucrează pe șantiere! – s-a prins prefectul – Puteau face verificările anul trecut sau în primăvara acestui an, atît timp cît s-a lucrat. Dar niciodată nu e prea tîrziu”, ne-a mai spus Gabriel Berca, printre pufnete de rîs.
O altă autoritate contactată a fost președintele CJ Bacău, Dragoș Benea. „A mai fost o idee de acest gen, cu mult timp în urmă, dar nu s-a finalizat. Privesc gestul consilierilor județeni cu «admirație», că ies în teren, și cu «invidie», că nu am «timpul necesar» să-i însoțesc… și că nu se mai lucrează la nici un obiectiv. Le urez mult succes”, și-a arătat „aprecierea” și Dragoș Benea, tot cu zîmbet în voce. Există și o parte bună a lucrurilor. De la președintele CJ Bacău am aflat că astfel de acțiuni se fac din buzunarul aleșilor, fără decont de la buget. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.