Vreau să fiu Lup
Val MĂNESCU
Cîinele meu Lup latră. Știe el de ce. Lup nu latră aiurea. Lup nu-i prost. Dacă-i e foame, lasă coada în jos și se linge pe bot. Semn clar că are burta goală. Cînd nu-i nimeni acasă, stă lipit de grilajul porții și se uită pe stradă, în așteptarea stăpînilor. Dacă-i e sete, bea apă. Dacă-i e foame, mănîncă. Dacă n-are chef de nimic, se tolănește la soare. Dacă are poftă de joacă, ia o piatră în gură și ți-o aduce la picioare. Te privește-n ochi răbdător, pînă te-nduri să iei piatra și s-o arunci cît mai departe. Țîșnește ca din praștie și-o caută. Din iarba înaltă nu i se vede decît coada, fluturînd ca un drapel de luptă. Vine țanțoș cu piatra în gură.Ți-o depune, mîndru, la picioare și așteaptă să-l mîngîi. Dacă te faci că arunci piatra și-l păcălești, își pune coada-ntre picioare și se retrage la el în coteț. Lup e deștept. Nu-l poți prosti și nici nu știe de glumă. Mi-ar plăcea să fiu Lup.
Sîmbătă efectuam, ca tot românul, obișnuita operațiune de zapping. La o televiziune, am dat peste un sondaj de opinie în care întrebarea era ce vă enervează cel mai mult în România. Din vreo douăzeci de intervievați pe stradă n-a fost unul să nu menționeze că prostia e cel mai puternic factor de stres care-l scoate din sărite.
Deodată m-am gîndit că dacă m-ar fi prins și pe mine ăla cu microfonul pe stradă, primul cuvînt care mi-ar fi venit în gînd ar fi fost tot prostia. Am simțit că mă-ncălzesc de nervi, dîndu-mi seama că nu sînt cu nimic deosebit de ceilalți, că sînt în aceeași oală cu ei, că gîndesc la fel cu marea masă, că nu-s deloc special, așa cum îmi plăcea să cred pînă atunci. Ce mama dracului, pe toată lumea o enervează prostia românilor și niciunul nu bagă de seamă că și el e român? Bun, și pe mine mă enervează prostia unora, și, dacă-i întrebi pe ăia care mă enervează pe mine cu prostia lor, ce-i enervează pe ei cel mai mult, or să-ți spună că prostia celorlalți îi scoate din pepeni. În România, nimeni n-ar recunoaște că-i prost, nici să-l pici cu ceară. Și, de fapt, așa e. Românii e deștepți. Atîta inteligență nativă mustește pe plaiul mioritic, încît nu-i de mirare că un cizmar poate ajunge președintele țării sau că un cioban are partid. Mirarea e, însă, de ce naiba o duce atît de prost o națiune atît de deșteaptă?
Una-i să fii prost, alta-i să fii prostit. A prosti pe cineva e o expresie cu valoare reală, care înseamnă că-l induci în eroare, că-l păcălești, că-l duci cu vorba, că-l înșeli. Cel prostit ajunge să fie zăpăcit, uluit, dezorientat. După ce i s-a aplicat prosteala, cetățeanului i se dă peste cap sistemul de valori. I se pare că tot ce știa el că-i bun, de fapt e rău. Albul e negru și dulcele amar. Ceea ce lumina pînă atunci, întunecă, iar gheața e caldă. Omul nu mai știe ce să creadă. Ce-o fi adevărat despre el, despre ceilalți, despre viața asta? Rezultatul acțiunii de prosteală este prostul. Dacă-i prost, e bun. El poate fi luat de mînă și dus la urne, să te voteze. El stă cuminte la televizor și plînge sau se rîde. Dă-i trei milioane pe lună și e fericit. Dă-i apă neagră la robinet, ține-l în frig, cere-i bani pe impozite. Prostește-l să respecte legea, legea-i pentru proști. Prostul se teme de lege. El n-are nici o părere și, chiar de-ar avea, pe prost nu-l bagă nimeni în seamă. Cui îi pasă că are și el, acolo, un cap, și, înăuntru, un creieraș mic cu gînduri în el? Că unele gînduri sînt întrebări rămase fără răspuns? Că se miră ca prostul?
Vai de mine, fiica Președintelui era să fie răpită! La mai bine de un an de la farsa cu jurnaliștii kidnapați în Iran, în care, la prosteală, serviciile secrete ne-au amețit cu mistere ca din O mie și-una de nopți, pe care o să le dezlegăm peste cincizeci de ani, apare, doamnelor și domnilor proști, cagulatul, tovarășul de celulă al mai mult decît suspectului Hayssam. Ce să vezi? Hoțomanul a auzit el de la Hayssam că frumoasa Elena era prima pe lista răpitorilor, că sînt niște dischete care probează asta, că fătuca urma să fie moneda de schimb pentru eliberarea lui Omar! Adică, frați români, barosanul sirian i-a făcut pușcăriașului confesiuni de pe patul unde mima suferința! După care, a fost dus la spital. După care, a fost eliberat ca să se trateze. După care, s-a făcut nevăzut, dînd cu tifla lui SRI, lui SIE, lui ȚIE și lui MIE. Adică, el crede c-a prostit toată suflarea românească, toată clasa noastră muncitoare, de la agenții secreți și procurori, pînă la ditamai Guvern și Președinție. Apoi, s-o creadă el, umflatul naibii! La cît am fost noi prostiți în șaișpe ani, prosteala lui nici nu se simte. Revoluție, mineriade, Bancorex, F.N.I., Caritas, Țigareta, aviara, termopanul, lacrimi pentru Stolo, alea prosteli pe bune, serioase, profesioniste, nu fuga lui Omar pitit printre oițe! Protestez contra unei asemenea încercări de prosteală fără nici un haz!
De deștepți ce sîntem, la nivel național prosteala a devenit o adevărată artă. Dar nici la nivel local nu stăm prea rău. Avem și-aici campionii noștri județeni, municipali, comunali. Hahalere incompetente care ne prostesc meșteșugit de pe fotolii de profesioniști. Hoți și șmecheri de două parale, maeștri ai gogoriței politice au birouri prin primării, prin prefecturi, prin judecătorii, ba chiar și prin armata română. Satisfacția că ne prostesc le îngroașă burdihanele. De șaptesprezece ani, îi tot punem să ne conducă, cînd pe unii, cînd pe alții, doar-doar or înțelege că jocul democrației are reguli stricte. Corecte pentru toată lumea, de la aurolac pînă la viceprimar și pînă la președinte. Și, dacă le-ncalci, e buba. Așa zice la Constituție: că n-ai voie să prostești legea.
La prosteala legii, Bacăul a fost mereu pe primele locuri în top. Să aștepți aprobare ca să aplici legea e ultima invenție în materie. De vreo două luni, fruntea obștii așteaptă, chipurile, concluziile anchetei guvernamentale ca să tranșeze incompatibilitatea între a fi patron și funcționar a viceprimarului Scripăț. Nimeni nu pare să ia în serios declarația în fals pe care acesta a semnat-o la instaurare. E de-ajuns, pentru ochii lumii, că se analizează „incompatibilitatea”. Ce cuvînt! Te prostești doar cînd îl auzi! Lup e deștept. Nu-l poți prosti și nici nu știe de glumă. Mi-ar plăcea să fiu Lup.
Dar dacă țara te vrea prost, ce poți să faci?
cu vorba, că-l înșeli. Cel prostit ajunge să f
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.