Polițiștii Primăriei Bacău, la un pas de moarte

Administrator

Zeci de băcăuani care se aflau ieri, la prînz, la intersecția străzilor Energiei cu Mioriței din zona Podului de la Mărgineni au asistat la un grav accident de circulație, în care au fost implicați doi agenți de la Poliția Primăriei. Ion Mărian, în vîrstă de 33 de ani, posesor al permisului de conducere din anul 2000, conducea motoscuterul Poliției Primăriei BC 07 PPB și a intenționat să vireze spre stînga, spre Gară, însă a trecut cu viteză excesivă pe culoarea roșie a semaforului și a nimerit sub roțile autoturismului ARO, cu numărul BC 66 LIA, condus de Traian Scribreac, în vîrstă de 44 de ani. „M-am încadrat să virez spre stînga și mai aveam opt secunde de culoare verde la semafor. Am văzut motoscuterul, am frînat, dar a intrat din nou în mine. A trecut pe roșu și cred că motociclistul s-a speriat și s-a pierdut cu firea”, ne-a declarat șoferul de pe ARO. Afirmația sa a fost confirmată și de Vasile Cepraga, aflat și el în mașină, dar și de martorii la accident. Motoscuterul s-a făcut zob, iar Ion Mărian și colega sa, Daniela Grosu, 38 de ani, și ea agent la Poliția Primăriei, au fost proiectați pe carosabil. Imediat, cei doi au fost preluați de o ambulanță, care i-a transportat la spital. „Bărbatul a ajuns cu tensiunea opt și a fost internat cu diagnosticul de șoc traumatic, politraumatisme, fractură femur stîng, traumatism cranian și traumatism abdominal, iar femeia, cu fractură gleznă stîngă, plagă contuză gambă stîngă și traumatism cerebral. Ambii pacienți au rămași internați la Ortopedie”, ne-a declarat dr. Liliana Petrescu, medic primar la Secția Primire Urgențe a Spitalului Județean Bacău. Lucrătorii Biroului Poliției Rutiere Bacău au stabilit că vinovat de producerea accidentului se face agentul de la Poliția Primăriei. „El a intrat cu viteză excesivă în intersecție și nu a respectat culoarea roșie a semaforului. I s-au recoltat probe biologice și este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat subcomisarul Dorin Roman, ofițer la Biroul Poliției Rutiere Bacău. „La acest moment, știm că polițiștii se află în afara oricărui pericol. Situația
este cercetată de către lucrătorii din cadrul Poliției Rutiere, iar la finalizarea anchetei vom demara și noi una internă. în funcție de rezultate, vor fi luate măsurile ce se impun”, ne-a declarat Florin Podoleanu, purtătorul de cuvînt al Poliției Primăriei Bacău.
Acum polițiștii mai au în dotare patru scutere încă funcționale. Scuterul distrus era asigurat casco, deci polițistul care conducea va
scăpa de plata avariilor.
O altă problemă ce urmează să fie analizată este dacă polițiștii de la Primărie aveau dreptul să folosească girofarul, așa cum afirmau martorii, în condițiile în care în atribuțiile lor nu intră deplasarea la evenimente rutiere sau de altă natură folosind semnale acustice sau luminoase. (Florin CRĂCIUN, Alexandru COVACI) Helvetica-R cercetată de către lucrătorii din cadrul Poliției Rutiere, iar la finalizarea anchetei vom demara și noi una

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.