Primarul orașului Slănic Moldova, Adi Șerban, a fost amendat de inspectorii din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) București cu 100 de milioane de lei vechi. în urmă cu aproape două săptămîni, inspectorii au venit în județul nostru să verifice în mai multe localități, unde erau semnale privind probleme de retrocedare, modul în care primarii și comisiile locale de fond funciar își fac treaba. Printre localitățile verificate a fost și orașul Slănic Moldova, unde primarul a fost amendat în calitatea lui de președinte al comisiei locale. Lui i s-a reproșat că este în întîrziere cu procesul de retrocedare a terenurilor față de foștii proprietari. „Deja am contestat amenda, atît la ANRP, cît și la primul ministru și la președinție. Este o sancțiune nedreaptă, situația din Slănic este cu totul diferită de alte localități. Chiar Direcția Silvică a spus că noi ne-am implicat mai mult și am rezolvat cazurile față de alte localități, dar noi am fost amendați. Dacă nu voi rezolva nimic cu contestația nu am de ales și va trebui să plătesc amenda din buzunar”, ne-a declarat Adi Șerban. Viceprimarul Ștefan Moraru a adăugat că acest control a pornit din start tendențios, cu gîndul de a aplica neapărat o sancțiune. „Controlul mi-a lăsat impresia că este unul cu temă. Amenda nu a fost dată pentru neglijență, ci pentru întîrzierea punerii în posesie a unor cetățeni. Dar nu puteam face acest lucru din moment ce solictanții nu au adus la dosar toate actele. Legea 247 a avut un termen foarte scurt de aplicare și chiar instanțele abia descîlcesc cazurile. La comisia locală sînt depuse circa 300 de cereri de retrocedare și am soluționat 180”, ne-a declarat Ștefan Moraru.
Amendă și la Traian
Nici comuna Traian nu a ieșit mai bine în urma controlului, întrucît primarul Damian Comorașu a fost și el amendat cu 100 de milioane de lei. „Voi contesta amenda în instanță, pentru că mi-au aplicat-o pe nedrept. Eu sînt membru, ca oricare altul, în comisia de fond funciar și nu am decît un vot. M-au amendat acum, cînd ne facem treaba așa cum trebuie, pentru că pînă acum ori nu aveam inginer de la Camera Agricolă în comisie, ori nu am avut secretar la primărie. Acum, cînd am reușit să adunăm comisia și ne facem treaba, ne amendează”, ne-a declarat primarul Comorașu. în comuna Traian au fost depuse pentru retrocedare 208 cereri, prin care se solicită aprope 500 de hectare de teren. Primăria are însă o rezervă de doar 60 de hectare. Cei care nu vor primi pămînt vor merge la despăgubiri. „Noi nu îi putem ajuta cu nimic pe primarii amendați. La fiecare ședință i-am anunțat să nu mai tergiverseze procesul de retrocedare”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Controalele în județ continuă și la alte comune. Pînă acum, singurele amenzi primite au fost date, tot de ANRP București, primarului din Ghimeș Făget. Vilmoș Gîrbea deține recordul la sancțiuni, cu 400 de milioane de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU) amendați. La fiecare ședință i-am anunțat să nu mai tergiv
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.