Spitalele din județ intră în evaluare de săptămîna viitoare

Administrator

Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău împreună cu Autoritatea de Sănătate Publică (ASP), a fost amînată pentru începutul săptămînii viitoare, deși trebuia să fie demarată luni, 23 octombrie. „în această săptămînă, vom purta o discuție cu toate unitățile care vor dori să intre în relații contractuale cu Casa de Sănătate. Le vom prezenta criteriile de evaluare, metodologia de lucru, documentele care vor trebui să le aibă. Ele trebuie să se adreseze la noi cu o cerere prin care să solicite evaluarea. Cei care nu vor, nu sînt obligați să o ceară, dar nici nu vor putea încheia contract cu Casa din 2007”, a declarat doctorul Mihai Ichim, medic-șef, purtătorul de cuvînt al CAS Bacău. Primele care vor intra la evaluare vor fi spitalele. Ele vor fi apreciate după o grilă care are în vedere modul de organizare, dotarea cu aparatură medicală, încadrarea cu personal, mai ales de specialitate, circuitele, gestionarea deșeurilor și altele. „Ele trebuie să îndeplinească măcar minimul de cerințe. Dacă nu corespund acestora, nu vom încheia contract cu ele”, a mai spus reprezentantul CAS Bacău. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.