Varietăți critice

în ceasul al doisprezecelea

Constantin CĂLIN

N-am văzut din „Mari români” decît sfîrșitul, respectiv „numărătoarea inversă”, destul însă ca să-mi pot îngădui cîteva observații. Prima privește cercul „pledanților”, alcătuit, în cam jumătate din cazuri, din persoane nepotrivite. De altminteri, cu excepția a șase-șapte figuri stimabile, întreg grupul adunat pentru ultima emisiune mi s-a părut eteroclit și suspect de neseriozitate. Am auzit nu puține replici care, deși se vroiau „deștepte”, erau lipsite de miez și de strălucire. Pericolul alunecării în parodie a plutit mereu în aer. Ceea ce trebuia să se termine în mod pregnant, chiar solemn, s-a termimnat ca la piață, confuz. M-am întrebat dacă organizatorii acestui „joc” s-au condus de-a lungul lunilor cît el a durat după o definiție a „omului mare”. Tineri, va fi citit vreunul din ei „Eroii” lui Thomas Carlyle sau portretele de „genii” schițate de Ion Heliade Rădulescu? âși vor fi petrecut degetele barem peste un raft cu biografii ale unor „oameni de seamă”, excepționali? Impresia mea e că „jocul” s-a încheiat fără ca ideea de „om mare” să fi fost pe deplin, nuanțat, limpezită și fără ca rezultatele lui să îndemne la reflecție. Vai, cum ies la iveală în asemenea ocazii meschinăria și patima politică! Dar, vorba ceea, ce să te aștepți de la niște inși care de mai bine de un deceniu nu fac altceva decît exerciții de „demitizare” și nu cultivă alt spirit decît pe cel al revanșei! Cît despre moderatori, aceștia mi s-au părut excedați de situație și incapabili de a așeza dezbaterea într-o albie fermă. Mă așteptam să-și asume clasamentul final și să-l explice. Un minimum de comentarii ar fi eliminat multe contrarietăți și ar fi relevat acele aspecte pedagogice care ar trebui să rămînă în memoria publicului. Au lăsat lucrurile într-o rumoare de spectacol.
Momentul cel mai dezagreabil a fost turul dinaintea anunțării locului întîi. Atunci au țîșnit prejudecățile: în trei minute s-au spus prostii cît în trei ore. Unele din răspunsuri au frizat ilogicul și caricatura. „Susținătorul” lui Al. I. Cuza, de pildă, vorbind limba „cațavencilor”, s-a declarat pentru Carol I și nu pentru Ștefan cel Mare, care – s-a grăbit el să adauge – n-a fost sfînt și nici – asta-i culmea! – n-a avut spirit religios, în ciuda numeroaselor sale ctitorii. Altcineva a formulat aceeași opțiune, justificînd-o prin faptul că Ștefan a fost unul din domnitorii omagiați în timpul comunismului. Un „advertiser” l-a preferat, de asemenea, pe „neamț”, deoarece acesta s-a dovedit „un bun manager”. Cert, cu asemenea „jurați” e inutil să discuți istorie ori să le amintești de patriotism. Ei nu cred – ultimul a și spus-o – în ceea ce ne învață istoria și manualele de literatură. Pariez pe pensia mea de profesor că nici unul dintre ei nu s-a sinchisit vreodată să compare patrimoniul lăsat de Ștefan cu cel lăsat de Carol. Sau să urmărească figura celui dintîi în ansamblul culturii române. Nici unul nu părea să aibă habar că manifestările cele mai ample dedicate lui Ștefan au avut loc sub domnia lui Carol. în 1904, mitul provincial a devenit mit național.
întotdeauna, oamenii mari au apărut ca veniți de sus sau avînd legături privilegiate cu cerul. Ștefan a dat, atît celor din epoca sa, cît și celor din epoca modernă, sentimentul că beneficiază de așa ceva. în schimb, „managerul” – nu. Omul mare e precursor în numeroase domenii. Carol, căruia fanii săi postumi îi atribuie o operă mai mare decît cea reală, a fost doar un continuator; lucrurile erau pornite de politicienii afirmați în septenatul lui Cuza, cu care de altminteri (nu cu toți) a și colaborat. E iritant să vezi că aceia care – declarativ – refuză istoria, propun o istorie bazată pe principiul compensațiilor: cine a fost în lumină, să treacă în obscuritate, și invers. Dar, oare, Carol era cel mai îndreptățit să revendice centrul scenei? Să fim corecți: „eclipsa” lui datează nu din comunism, ci din epoca interbelică. în plus, dacă vrem să fim și exacți, să nu ignorăm „reabilitarea” sa în romanul-fluviu „Zăpezile de-acum un veac”, de Paul Anghel.
Scoaterea lui Carol pe locul întîi (ce nu pot demonstra, la noi, „sondajele”?) ar fi fost o manipulare grosolană, o sfidare și o ofensă. Ea era totuși pe punctul să se realizeze, dacă nu s-ar fi făcut pasul înapoi chiar în ultima zi. TVR 1 a evitat astfel să-și piardă încă o dată credibilitatea, care și așa nu e foarte mare.
A „ieșit” Ștefan cel Mare, al cărui nume are rădăcini vechi de peste cinci secole și o mult mai largă difuziune în mentalul colectiv decît cel al lui Carol, a cărui „restaurare” e departe de a fi convingătoare. „Toate popoarele au cîte un bărbat în care au întrupat idealul virtuților și însușirilor ce ar dori să le găsească în Domnitorul lor: numele și faptele acestor bărbați îndumnezeiți se fac o fală, o proprietate națională și, din neam în neam, din veac în veac, aureola de slavă ce-i încongiură, crește și sporește mai mult și tot ce este mare, frumos, vitejesc se datorește geniului și brațului lor. Un asemenea bărbat a avut și Moldova, și acesta este Ștefan cel Mare. Nici un Domn înaintea sau în urma lui n-a ajuns la cinstea și la pomina sa; nici unul nu și-a păstrat între moldoveni, și pot zice între români, un nume așa de drag, așa de curat, așa de popular ca al lui”. Frazele acestea au 161 de ani și au fost republicate de cîteva ori, inclusiv în timpul lui Carol. în ciuda retoricii lor romantice (care azi cere, poate, un bemol), ele au fost simțite, de fiecare dată, ca adevărate.
Știu că pe mulți dintre contemporani îi obsedează Europa. Nu e – se vor fi întrebînd unii dintre aceștia – anacronic să intri în ea (într-o Europă indiferentă la aspectele religioase) cu „Atletul lui Hristos”? Ștefan – trebuie să li se răspundă – nu reprezintă o singură calitate, ci un mănunchi de calități; cît despre prooccidentalismul lui, acesta ar putea constitui tema mai multor articole. Nu cred, însă, că i-am determina pe vestici să aibă o părere mai bună despre noi înscriindu-ne sub imaginea lui Carol. Monarhiile sînt privite, cam peste tot în lume, ca niște rezervații istorice, tolerabile, dar nu indispensabile.e ctitorii. Altcineva a formulat aceeași opțiune, j

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!