Societatea Agrana România, care are o filială și la Roman, în raza căreia se află județul Bacău, prognozează pentru 2006 o producție de zahar alb din sfeclă de trei ori mai mare față de anul trecut, respectiv 34.000 de tone de zahar, comparativ cu 10.500 de tone. Această prognoză de la mijlocul campaniei are însă toate premisele să fie depășită, iar cantitatea de zahăr din sfeclă obținută la finalul campaniei 2006 să ajungă la aproape 40.000 de tone. Cu toate acestea, politicile din domeniu pot lăsa una dintre cele mai productive regiuni ale României, Moldova, fără cota normală de zahăr.
Societatea – ne-a infiormat reprezentantul general al companiei, Emilian Dobrescu – procesează zahăr din sfeclă la unitatea sa de producție din Roman, singura unitate de producție din zona de cultura a Moldovei. Acestă creștere, cu peste 300%, se face în condițiile unei creșteri a suprafețelor recoltate cu numai 100%; circa 10.000 de hectare în 2006, față de 5.300 hectare în 2005 și se datorează unei mai bune tehnologii agricole, condițiilor climaterice favorabile și, nu în ultimul rînd, investițiilor făcute de cultivatori și societate în dezvoltarea sectorului agricol. Cultivatorii din zonă, au investit sume importante în dezvoltarea acestui sector, iar parcul actual de mașini agricole din această zonă este cel mai mare și modern din România. Nu mai puțin important a fost și Programul Sapard, prin care s-au achiziționat aceste utilaje dar, mai ales, sprijinului financiar acordat de Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Mediului. Ca urmare – ne-a sdeclarat Emilian Dobrescu -, pe lîngă poziția de cel mai mare rafinator de zahăr brut, Agrana România devine și cel mai mare producător de zahăr din sfeclă din România, iar zona Moldovei își reafirmă potențialul culturii de sfecla. De altfel, această zonă de cultură tradițională a contribuit cu peste 40% la cota de producție de zahăr din sfeclă obținut de România în urma negocierilor de aderare. „Atît Agrana, cît și cultivatorii – a precizat reprezentantul companiei – sînt pregatiți pentru aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, însă nu același lucru se poate spune astăzi despre sistemele de gestiune a sectorului zahăr și, mai ales, nu avem o alocare a cotei de producție. în consecință, încă nu știm care este viitorul miilor de fermieri și angajaților care lucreză în acest domeniu și ne îngrijorează că există tendinț ca zona Moldovei să fie privată de drepturile sale istorice privind cota de producție”.
în aceste zile, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură lucrează la definitivarea unor serii de reglementări specifice acestui sector; aprobarea operatorilor, a rafinatorilor „full-time”, controlul stocurilor de zahăr și alocarea cotelor de producție. Alocarea cotelor de producție a fost amînată mai mult de un an de la anunțarea criteriilor de alocare (martie 2005) și încă face subiectul unor dezbateri intense în organizațiile profesionale și în Consiliul pe produs. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.