Utilizarea instalațiilor radiologice de microradiografiere a plămînilor (MRF) a fost interzisă de joi, 26 octombrie, de către Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare (CNCAN), motivul principal fiind angajamentele asumate față de Uniunea Europeană. Aparatele pentru microradiografiere din toate spitalele nu mai pot fi folosite deoarece ele provoacă o iradiere mult prea mare a pacienților. în plus, aparatura este foarte veche, ea nemaifiind utilizată în țările occidentale încă de acum 10 ani. „Toate unitățile medicale care au asemenea aparate sînt obligate să le scoată din uz. Noi am trimis adresă în acest sens la spitale. Este vorba de Spitalele TBC, Comănești și Onești, acestea avînd încă asemenea aparate. Dar și ele s-au conformat dispoziției CNCAN”, afirmă Silvia Ioviță, șefa Laboratorului Igiena Radiațiilor din cadrul Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău. Așadar, de la mijlocul acestei săptămîni în nici o unitate medicală nu se mai efectuează microradiografii pulmonare. Ele fac radiografii convenționale pe film de dimensiuni mari. „Chiar de joi nu mai facem microradiografii. Avem aparatura și stocul necesar de filme pentru radiografii standard. Putem face față tuturor solicitărilor”, ne-a spus medicul pneumoftiziolog Dragoș Ungureanu, purtătorul de cuvînt al Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Bacău. Măsura, însă, îi va costa destul de scump pe pacienți. Pentru o microradiografie pulmonară (MRF) ei plăteau 10 lei noi (100.000 lei vechi). Din această săptămînă, pentru o radiografie convențională (standard) vor trebui să scoată din buzunar 23 lei noi (230.000 lei vechi). (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.