Calendar etno

„Zilele mari”

• de „Sfîntul Dumitru” a început „sezonul comorilor”

De Sfîntul Dumitru începe căutarea comorilor. Acestea au fascinat întotdeauna. Unde se îngropau ele? Tudor Pamfile enumera locurile: „în vatra focului, ori în casă sub pat, ori sub pragul ușii, ori în grajd sau iesle, ori în dosul casei. Locuri însemnate sub copacii de pe lîngă o stîncă, dintr-un vîrf de munte, de lîngă o cărare sau un drum mare”. Multe comori au fost îngropate „de pe vremurile când erau haiduci și hoți de codru, de-și băgau banii în pământ prin păduri ori prin peșteri, și dacă se întâmpla să se prăpădească, rămâneau acolo”. Atunci „când fierbe cocleala pe banii de aur, joacă comorile”.
Comorile se împart, și ele, în două: „comori bune – bani buni” și comori rele – bani răi”, pentru că „unele au fost lăsate spre norocul cui se va întîmpla să le afle, iar altele sunt legate, blăstămate, vrăjite, că nimănui să nu priască”. Banii de aur se păstrau cel mai bine în „ceaunul de schijă sau tuciul, ulciorul sau oala de pâmânt ars, dar mai ales vasul sau căldarea de aramă”, sau pentru averile „neo-bogaților” trebuiau „beciuri mari, tainițe adânci”. Comoara îngropată se lasă în seamă unui spirit prtin „legământ, ursire, blestem, vrajă, închinare”. Comoara blestemată, uneori „nu poate fi găsită și luată decât cu moarte de om”. Deasupra comorilor este „știma banilor”. Ce este ea? „Prin știma, schima, șcima banilor sau comorilor, sau Duhul banilor sau comorilor, se înțelege – scria T. Pamfile – ființa nevăzută care are în stăpînire comoara de bani sau de lucruri scumpe, îngropată întăinițită în pământ. Această stăpânire o are prin legământ de le cel de-a dat forță comorii”. Știma hotărăște „ziua arderii sau deschiderii ușilor”. Comorile „fie îngropate, fie încuiate în tainițe, la anumite zile își arată locul: cele îngropate ard sau joacă, – ard comorile, ard banii; joacă comorile, joacă banii, iar cele încuiate își deschid porțile”.
Sînt „unele credințe care spun că arderea comorilor se întâmplă o dată pe an, mai ales primăvara sau toamna, când răsare focul cu bâlbătaie care se stinge și se înalță în sus de trei ori, joacă cu un fel de bâlbâre, o pară care nu are puterea de a arde”. Cu cît „para este mai înaltă, cu atât comoara este mai adânc îngropată” și este „albastră, sau albăstruie vineție”. Culoarea flăcării este „felurită, după cum și banii din comoară pot fi feluriți. Astfel, „prin unele părți se zice că dacă para este gălbuie, comoare este de aur; dacă para este roșcată, comoara este de aramă; iar dacă este albăstruie, comoara este de argint. Alte credințe spun că comorile de argint au para albie, iar cele de aur, gălbie. Altele, că cele de argint au para verde-albastră, iar cele de aur, galbenă. Altele că cele cu para albă arată că dedesubt e o comoară cu bani buni, iar para roșie este legată de bani ruginiți, prin urmare răi”.
„Comorile curate”, sau banii cei buni ard după miezul nopții, după ce cântă cocoșii, până către ziuă și ziua până la amiază, când Diavolul și toate duhurile necurate nu au nici o putere pe lume”. „Comorile necurate sau banii răi ard în cealaltă jumătate de zi și de noapte, adică de la amiază și pînă la miezul nopții, fiind în puterea Necuratului cu totul”. Sînt „Zilele Mari” sau „însemnate”, în ajunul mai multor sărbători, printre care și Sfîntul Dumitru”.
Cel care caută comori „trebuie să îndeplinească anumite lucruri: să fie singur; să nu mănînce nimic, altfel cea dintîi comoară ce-i va ieși în cale va fi a lui”; să mănînce multă pîine mucezită!; „cînd vede întâia dată curcubeul, să ia două cofe de apă și să se ducă în coate și în genunchi până acolo unde bea el apă, și acolo va afla o comoară”.
însemnarea locului comorilor se face în felul următor: „înfige un cuțit în pământ”; să se stea să vegheze toată noaptea spre ziua de „Sf. Dumitru” – „cu o lumânare aprinsă și cu foc în vatră și să fie pregătiți cu o batistă sau cu o petecă albă. Iar când văd banii arzând, atunci să nu fugă către ei, ci să arunce batista sau peteca sau un alt obiect orișicare de pe sine sus, atunci banii ies în sus și se opresc atât de aproape de fața pământului, cât de înalt e obiectul aruncat”. Ca semn se pune un băț care e bine „să nu se împlânte tare afund, pentru ca banii de se ridică până acolo, până cât de afund e bățul, și în altă zi poate foarte bine să-i dezgroape”. Apoi, se caută „Buricul pământului” (un fel de burete folosit ca leac) și aghiazmă care se dă pe locul comorii zicând: „Acesta e buricul pământului; vă înconjor și vă poruncesc banilor, să ieșiți afară, precum a poruncit Dumnezeu în dealul Vovilonului de au ieșit multe feluri de hrană pentru cei cinci coconi și mai multe suflete; așa poruncesc și acestui loc, să iasă banii afară! Până acum ați fost ai pământului, dar de acuma înainte sunteți ai noștri, care suntem aici. Și vă stropesc cu apa de la casa lui Dumnezeu, strânsă de la nouă lăcașuri”. După rostirea acestor cuvinte, „să vie acasă, să facă metane în cruciș, și apoi se arată schima banilor, și-i spune cum să-i sape și ce să facă cu dânșii, după ce i-a săpat”!
Noi vă atenționăm: pînă să vă cumpărați „Mercedes” mai aveți de așteptat. Județul Bacău este presărat cu tot felul de comori. în aceste zile de toamnă nu vă rămîne, deci, decît să pîndiți ieșirea flăcărilor deasupra lor. Le veți vedea dacă veți avea noroc! (Selecție și adaptare de Eugen Șendrea)ire comoara de bani sau de lucruri scumpe, îngropată întăinițită

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!