Maxime și cugetări

Să nu ne fie frică!

Vasile PRUTEANU

După minciuna monumentală – ieșită cu atestat de la CNSAS – precum că ofițerii acoperiți de Securitate, Mircea Coșea (PNL) și Șerban Mihăilescu (PSD), nu au făcut poliție politică, nu cred că mai are cineva curajul să-și vadă dosarul. Eu l-am văzut și m-am lecuit. în cazul în care CNSAS-ul nu ne crede idioți de-a binelea aș întreba: dacă membrii CC al PCR, primii-secretari de județe, ofițerii acoperiț, sau nu, ai Securității n-au făcut poliție politică, atunci cine, Doamne iartă-mă, a făcut? Doar turnătorii? Ăștia cui mama naibii au turnat? Doar aceste mărunte lichele să fi întreținut frica dezumanizantă în care am trăit? Ei să fi schingiuit în închisori personalitățile cele mai luminate ale națiunii?
Mitul dosarului fiecăruia dintre noi este, în zilele noastre, cea mai stăruitoare hipnoză în masă. Simplul fapt de a auzi șoptindu-se „Dosarul tău” provoacă (alături de o curiozitate anume) o teamă paralizantă. Te crispezi de oroare în fața propriului tău trecut, reflectat Dumnezeu știe în ce manieră diabolică în „mapa voluminoasă” pe care Securitatea o păstra ca un cuțit gata să ți se înfingă în spate la cel mai mic elan de a gîndi liber, la cel mai neînsemnat gest spontan de a te opune serios vreunui act de injustiție sau nedreptate. N-aveai cum să-ți dai seama prin ce oribile delațiuni erai tîrît în noroi, desfigurat, transformat în pigmeu. Poate prietenul tău cel mai bun te-a trădat. Dacă ai iubit cumva o femeie, sau numai te-ai lăudat, în dosar ești catalogat pentru totdeauna un curvar irecuperabil. Dacă ai făcut cumva un chef cu prietenii, acesta este analizat, iar glumele tale sînt deformat interpretate, vorbă cu vorbă, în așa fel încît să fii cotat ca un bețiv destrăbălat și un dușman periculos. Orice ai fi făcut cîndva, în realitate, în vis, în vorbe scăpate la întîmplare, totul era fals, rușinos, dăunător, nefast. Nu exista eliberare posibilă. Unde să lepezi pielea murdară, rîioasă ce nu-ți aparținea, dar în care ai fost vîrît prin pîră și cercetare rău- voitoare? Unde să te ascunzi de tine însuți, care nu ești tu și nicicum nu te poți recunoaște! A-ți cerceta trecutul prin ochelarii deformanți ai Securității este o suferință. „Fugi de plăcerea care dă naștere durerii”, scria Solon, legislatorul Atenei antice. Dacă n-o faci, vei constata cu amărăciune, ca și Grigore Alexandrescu, că „Cele mai multe rele nu vin de pe afară / Nu le aduc streinii, ci ni le face toate / Un pămîntean de-ai noștri, o rudă sau un frate”.
Se știe de cînd lumea și pămîntul că nu există om perfect. Orice individ are o hibă, o pată a lui. Securiștii au descoperit-o sub arșița a zeci și zeci de anchete, au rîcîit-o pînă la sînge, au umflat-o ca pe un cimpoi ca să te amenințe la primul semn de nesupunere că vor face să răsune întreaga piață publică de infamia ta nebănuită. Erai în mîinile lor ascunse, cu toate ale tale, ca o bucată de lut. Nu te lăsai modelat, sabia lui Damocles cădea nimicitor asupra capului tău neplecat. Priviți-vă dosarul și veți vedea că nu vă veți putea regăsi. Cine sînt eu? Unde am greșit? Insul ăsta ce a tremurat de spaimă, persecutat, tîrît în noroi pînă la urechi, jalnic în toată ființa sa, să fiu eu oare?
Stop! Opriți-vă! Veniți-vă în fire! Există un mijloc prin care organele secrete atotștiutoare, atotputernice și atotamenințătoare nu-l știu. Nici măcar nu l-au bănuit vreodată. întoarceți-vă dosarul pe dos. Veți descoperi că n-aveți de ce să tremurați, să fugiți de propria fantomă. Veți înțelege că vînătorul fiecăruia dintre noi e de fapt un colaj al trăsăturilor tale deformate de el, mînjite, mutilate, demonizate. Unul gata de o crimă morală, ba chiar și de una fizică. Și nu e un om: este un regim, vînător fără chip, un agent al morții purtător de braț înarmat, însărcinat să racoleze delatori prin cele mai sinistre și incredibile mijloace: torturi, amenințări, șperțuri, capcane, șantaj, intrigi, calomnii, violarea celor mai intime simțăminte și valori ale familiei. Acest regim letal a ochit mase întregi de oameni fricoși, cu caractere murdare sau nesigure. „Oamenii slabi sufletește alcătuiesc și au alcătuit trupele ușoare ale armatei răului. Ei fac mai mult rău decît armata însăși: murdăresc și produc prăpăd în jurul lor”, scria delicatul Chamfort. Astfel de indivizi nu au lipsit și nu vor lipsi niciodată cît va fi lumea – lume. Să ne fie frică de ei? înseamnă să fim la fel de slabi. Așa ceva nu se cuvine. Dacă-i descoperiți, veți înțelege de ce înțeleptul Saadi a spus că „am învățat virtutea de la cei stricați, pentru că mi-au arătat ce trebuie să ocolesc”. Așa că nu avem a ne teme de propriul dosar, oricît de mizerabili vom fi fost pictați. Dosarul tău este, în fapt, portretul întunecat al Securității române. Orice ai fi greșit, numai tu ești în măsură să-ți aperi propria demnitate. Și ține dosarul sus, să stea mărturie, să rămînă DOSARUL UNEI EPOCI care nu trebuie să se mai repete, indiferent dacă se va ajunge, sau nu, la condamnarea publică a comunismului și a odioaselor lui instrumente de intimidare. Prea devreme am crezut că un sistem politic infam a decedat și deja i-am bătut cuie în sicriu. Zinoviev și Berdiaev cred că mentalitatea acestuia va supraviețui încă cinci decenii de-acum încolo. Dar de el nu trebuie să ne speriem.trădat. Dacă ai iubit cumva o femeie, sau numai te-a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!