Reconsiderări

Carnetul de note

* Alex. Șendrea – jurnalistul epocii sale

în același „Carnet de note”, din Bacăul sau din „Moldova”, Alex. Șendrea nu uită să evoce figurile marilor personalități ale Bacăului: Gr. Tăbăcaru, G. Bacovia sau Nicu Enea. La moartea profesorului și îndrumătorului său pe calea jurnalisticii și a literaturii, A. Ș. scria în „Bacăul”: „Grigore Tăbăcaru avea acea distincțiune de a ști să creeze o nobilă intimitate, de la cele dintâi cuvinte. De aceea, trecea, aproape neobservată depărtarea de vîrstă dintre el și elevii pe care îi iubea părintește. Era o singură înțelegere: a prieteniei care apropia sufletele”. Fostul elev nu uită că „în casa lui Tăbăcaru se înfăptuiau planuri mărețe. Ne adunam în serile lungi de iarnă, un cerc de tineri ademeniți de visuri înalte, și până târziu ne asculta și ne cerea să-i citim, cu o adevărată solemnitate. Așa, înconjurat de tineri, ca înțelepții altor vremuri, profesorul părea depozitarul unor virtuți sacre. Era dintre cei ce cred că progresul stă în continuitate”…
Tot în „Carnetul cu note”, Alex. Șendrea revine și asupra lui Bacovia, fie amintindu-și de el, din vremea, cînd, în același cerc literar, era îndemnat să „Scrie înainte”, încurajîndu-l „cu un surîs dulce”; fie, mai tîrziu, cînd poetul primește „Premiul Național pentru Literatură”, alături de Arghezi (1934), prilej de bucurie pentru băcăuani: „Un poet băcăuan a fost premiat! Un poet care a viețuit între noi și pe care puțini l-au cunoscut…, mai prieten cu visul și cărțile, decît cu lumea care nu i-ar fi adus altceva decît pizmă, Bacovia a trăit în Bacăul nostru retras, trecîndu-și prin suflet poezia fiecărui colț”. Pentru ca, mai tîrziu, în paginile noului „Ateneu”, să declare cu mîndrie: „De la primul număr” al revistei „Ateneul Cultural”, condus de Gr. Tăbăcaru și G. Bacovia, a fost prezent în paginile revistei.
O altă personalitate artistică a Bacăului evocată de Alex. Șendrea a fost „Pictorul Nicu Enea” (martie, 1942), despre tablourile căruia scria: „Multe, foarte multe din tablourile lui sunt rupte din peisajul Bacăului, pe care l-a cântat Bacovia… în sanctuarul lui de lucru, cu soare veșnic și culori tari, Enea lucrează întovărășit de gânduri și viziuni… Tablourile lui Enea au ceva din farmecul japonez, prin claritate și contribuția detaliilor. Le recunoști fără ajutorul iscăliturii…”
Despre jurnaliștii „de ocazie”, în articolul „Veleități ridicole”, din „Bacăul” (1939), Alex. Șendrea scria, cu vădită ironie: „Se mai găsesc tineri acreditați în numele culturii pe lîngă unele ziare”, (care) „Socotindu-se exponenții unui rafinat simț artistic, își permit cu o cutezanță uluitoare, de a lua atitudini (și lucrurile) în răspăr, nemaiplăcându-le nimic… De cele mai multe ori, părerile lor… au ceva din trăncănitul unei tinichele legate de coada unui pisoi”. Din păcate, și azi mai există asemenea tineri care sfidează realizările artistice ale înaintașilor.
Ca o dovadă a aprecierii de care se bucura jurnalistul și scriitorul Alex. Șendrea din partea opiniei publice băcăuane, în 1942 – deci în plin război – redacția cotidianului de informații, mai exact „cîțiva tineri, însuflețiți de dorința de a dărui acestui oraș gîndurile noastre de bine și frumos”, i se adresa cu vădită condescendență: „Prețuite domnule Șendrea, acest oraș de frumoasă tradiție culturală pare că de multă vreme n-a mai încercat s-alunge acea supărătoare lîncezeală care vestejește frumusețea gîndului dăltuit în stanța scriitorului”; „am hotărît înființarea unei pagini literare a ziarului «Bacăul»” și „apelăm la înțelegerea și bunăvoința Domniei Voastre, cerîndu-vă colaborarea, cunoscut fiindu-ne scrisul și calitățile și putinței intelectuale”. Și Alex. Șendrea a răspuns, firește, afirmativ, prin noi însemnări în „Carnetul cu note” care apărea în paginile ziarelor „Bacăul” și „Moldova”.
Reputația de ziarist, poet și romancier a lui „Conu Alecu Șendrea” este recunoscută și de revista „Patrat” (1939-1940), semnalînd prin note, ironice uneori, în pagina „Din fuga condeiului”, fie „decolorarea ediției a doua a romanului său”, în vitrinele librăriilor, fie prezența poetului în paginile „Jurnalului literar” de la Iași, fie cu apropouri la apariția volumului „Acceleratul București – Bacău”, pe care „celebrul nostru concetățean, scriitorul Alecu Șendrea” îl anunța în același „Jurnal literar” de la Iași.
După război, în 1946-1947, Alex. Șendrea se alătură colaboratorilor, cadrelor didactice mai ales, de la „Vremuri noi”, unde publică articolele: „Tineretul, forța creatoare a țării”, „Colaborarea muncii” ș.a., unde își exprimă cu sinceritate ideea că „România de mîine va trebui să însemne, înainte de toate, o adîncă revoluție spirituală, o mare răscoală a sufletelor și o adîncă primenire, pentru asigurarea unei vieți demne și cinstite”. Așteptări zadarnice, după cum se știe.
în perioada postregalistă numele jurnalistului Alex. Șendrea nu se mai întîlnește în nici un ziar local. Nici în „Luptătorul” sau „Steagul roșu”, dar nici în „Carnetul agitatorului”, deși era „membru de partid”. Doar în culegerea”Construim”, închinată „actului evoluționar al naționalizărilor” din 1948, este prezent cu o proză scurtă – „Moment” (pe o temă prosovietică), și o poezie, „Eu, Ion din sat”, dedicată tot țăranului român, care se „simte slobod în sat”. Iar ca scriitor este luat în seamă, după 1964, de revista „Ateneu” din Bacău numai pentru că fusese colaborator la vechiul „Ateneu Cultural”. „De la primul număr”, cum se va intitula și interviul luat de poetul Octavian Voicu pentru noul „Ateneu”, în 1985, reprodus în întregime în volumul „Alex. Șendrea și dragostele sale minore și majore”. (M. COSMESCU DELASABAR)puțini l-au cunoscut…, mai prieten cu visul și cărțile, decî

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!