Educația extracurriculară
Ioan NEACȘU
Casa Corpului Didactic din Bacău a organizat un simpozion național cu titlul „Implică-te în problemele comunității”, la care au participat dascăli din județ, dar și din alte județe, precum și invitați care aveau ceva de spus în temă. Foarte bine organizat, simpozionul de la Bacău este simptomatic pentru direcția în care merge acum educația. Puternic influențată de brusca deschidere spre lume, pedagogia din România își însușește modul de a gîndi pragmatic și rudimentar al americanilor, de exemplu. Doamna Judith Moon, consul pentru afaceri publice la Ambasada SUA din București, prezentă la simpozionul din Bacău, a ilustrat cum nu se poate mai bine prin cuvîntul său mediocru și marcat de obsesiile americane – antisegregaționismul și discriminarea pozitivă, de fapt egalitarismul care a făcut deja în secolul trecut atîta rău – modul de gîndire american în domeniul educației. Factorii de decizie din România sînt derutați, nu există politici bine conturate în acest domeniu tocmai pentru că se încearcă o „implementare” a unei gîndiri care nu se potrivește nici cu modul nostru de a fi, nici cu tradiția școlii românești. Comunicările prezentate, toate pe suport electronic și adunate pe un CD foarte bine editat, nu au totuși caracter științific, nu pornesc de la o bibliografie minimă, au părăsit discursul științific academic pentru o gîndire „pe puncte”, sau cu descrierea unor acțiuni însoțită de fotografii, o gîndire tautologică, dacă pot spune așa. Foarte interesanta comunicare a doamnei înv. Anica Ungureanu de la Onești este în întregime scrisă „pe puncte”! Este, de fapt, singura comunicare în care se vorbește despre un ONG școlar, Asociația „Școlarul mic”, ONG care are personalitate juridică din 2001 și care reprezintă chiar ce ar trebui să facă elevii, părinții și profesorii pentru a se organiza în scopul derulării unor programe educaționale extracurriculare. Profesorii și elevii de la Liceul „Mihai Eminescu” au prezentat două comunicări interesante, dar proiectele descrise nu s-au derulat în interiorul Societății Culturale din liceu, deși există un departament de mediu care ar fi putut foarte bine contribui la succesul inițiativei doamnei prof. Elena Coșescu, iar proiectele derulate de doamna prof. Paula Petrea cu elevii săi ar fi arătat altfel dacă ar fi fost rezultatul unui parteneriat între SCEPL „Mihai Eminescu” și Fundația de Sprijin Comunitar. De altfel, aș remarca faptul că două ONG-uri au fost prezențe exempare la acest simpozion: „Habitat for Humanity” de la Comănești, prezentată de doamna Maria Laura Sișca și Fundația de Sprijin Comunitar din Bacău, FSC, prezentată de doamna Gabriela Achihăi, poate cea mai importantă reprezentantă a societății civile din județ. Avînd puternice legături cu școala, deoarece marea majoritate a voluntarilor cu care lucrează aceste asociații sînt elevi, ele nu sînt totuși ONG-uri școlare. Cu adevărat în temă și foarte bine structurată a fost comunicarea doamnei profesoare Geta Popovici de la Asociația de Educație Civică, gazdă – alături de Casa Corpului Didactic – pentru simpozionul de care vorbesc. Aș dori să mai remarc prezența reprezentanților celebrei de acum „Siveco”, deoarece suportul electronic este din ce în ce mai simțit în școală. Interesantă este, din acest punct de vedere, comunicarea făcută de un grup de învățători din Galați, Brașov și… Drăgușani, comuna Parava, coordonați de institutorul Ionel-Cătălin Diaconu despre „Comunitatea didactică virtuală”. Este o foarte precisă analiză a site-ului www.didactic.ro care arată că internetul face accesibilă informația din orice colț de țară, chiar și din Drăgușani! O fi bine, o fi rău? Eu parcă tot aș protesta împotriva practicismului ăstuia infantilizant, parcă tot aș vrea să ascult o comunicare „științifică”!r
Educația extracurriculară
Ioan NEACȘU
Casa Corpului Didactic din Bacău a o
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.